Doar ploaia asfalteaază împreună cu noi
Ploaia de ieri nu i-a speriat pe drumarii care asfaltau de zor în Centrul Civic. Cele 12 zile până la începerea noului an şcolar sunt decisive pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a liniilor de tramvai, aşa că, atât angajaţii firmei Selina, care au contractul pentru calea de rulare, cât şi ai Drumurilor Orăşeneşti care trebuie să realizeze noua giraţie, au decis să ignore stropii de ploaie şi să-şi vadă de lucru.
Până în prezent, au fost finalizate doar lucrările pe Podul Dacia. În cursul nopţii de ieri, angajaţii Rivara au fixat şinele de tramvai în staţia Magheru, astfel ca aici, azi şi mâine, cei de la Selina să înceapă să toarne betonul. De asemenea, vineri, aceeaşi operaţiunea va fi realizată în intersecţia cu Averescu. Pe porţiunea din scuarul sensului giratoriu, lucrurile sunt mai simple. În această zonă trebuie montate traversele de beton peste piatra spartă, iar după montarea liniilor se va mai introduce piatră pe sub traverse, operaţiune care se numeşte în termeni tehnici "burare". Tot pe acest tronson al noilor căi de rulare se va monta o plasă de geotextil şi apoi un strat de pământ care va fi înierbat. În ce priveşte lucrările de asfaltare desfăşurate ieri pe ploie, Dorel Crăciun, reprezentantul Selina a precizat că nu vor fi compromise. "Înainte de stratul de anrobat pe care l-am turnat am folosit un amorsat, care în timp de 30 de minute se întăreşte, iar stropii de ploaie se evaporă în apropierea asfaltului încins la 170 0 Celsius. Noi pentru cei 40 mp dintre şine am folosit o cantitate de 8 tone. Şi cei de la Drumuri Orăşeneşti au trebuit să asfalteze această bretea care va fi deschisă mâine (azi - n.r.) circulaţiei. Se va da drumul spre Calea Clujului, iar traficul de pe lângă Gojdu va fi decongestionat", ne-a precizat Dorel Crăciun. Tot în cursul zilei de azi, vor sosi şi stâlpii pentru montarea firelor de contact pentru tramvai.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.