Distracţie maximă la Balul eminescienilor
Discoteca No Problem s-a dovedit a fi vineri seara neîncăpătoare pentru elevii Colegiului Teoretic "Mihai Eminescu", care au umplut până la refuz sala, pentru a vedea la lucru cele 8 perechi de concurenţi care şi-au etalat măiestria şi talentul în nu mai puţin de 7 probe pentru a obţine mult râvnitele titluri de Miss şi Mister Boboc.
După testele de cultură generală, îndemânare, dans, ingeniozitate, artă dramatică şi rezistenţă fizică au sosit şi invitaţii speciali, solistul Alex cu trupa sa, care au reuşit să încingă atmosfera, înainte ca organizatorii să dezvăluie numele câştigătorilor. Astfel, titlurile de Miss şi Mister Boboc 2008 au fost acordate Andreei Margin, elevă în clasa a IX-a E şi lui Alexandru Baba, din clasa a IX-a G. Locul II a fost obţinut de Ruxandra Oprea şi George Samaşca, din clasa a IX-a A, iar pe locul al III-lea s-au clasat Larisa Gherghel şi Sebastian Erdei, ambii din clasa a IX-a D. Organizatorii au oferit premii şi celor mai populari boboci, desemnaţi în funcţie de cât de numeroasă şi activă a fost galeria fiecărui concurent. Din acest punct de vedere, membrii juriului au oferit premiul de Mister Populariate tot lui Alexandru Baba, care a câştigat şi titlul de Mister Boboc, iar titlul de Miss Popularitate i-a fost atribuit Cristinei Tiordan, din clasa a IX-a G.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.