Disputele din Consiliul local sfârşesc în faţa instanţelor
Tropotita pe Parchet a fetelor din Lăzăreni:
La mai bine de nouă ani de când a pierdut fotoliul de primar al comunei Lăzăreni în faţa contracandidatei sale Valentina Codrean, Gavril Paul pare să nu se fi împăcat cu ideea, motiv pentru care în localitatea bihoreană scandalurile se ţin lanţ. Pe de altă parte, nici actualul primar nu se lasă mai prejos, acesta acuzându-l pe Paul şi apropiaţii săi ba de ultraj, ba de calomnie sau insultă. Astfel, între două şedinţe de consiliu local, actualul şi fostul edil şef dau fuga la Parchet, în încercarea de a-şi rezolva problemele de orgoliu pe care le au de aproape un deceniu.
Se pare că, pe lângă problemele administrative pe care le au de rezolvat, autorităţilor comunei Lăzăreni le mai rămâne timp destul cât să pună de-un proces, două, în toate plângerile înaintate instanţei, Valentina Codrean, actualul primar, acuzându-şi consătenii ba de ultraj, ba de calomnie sau insultă.
Ultimul incident de acest gen a avut loc în luna aprilie 2004, când, într-o şedinţă de consiliu local, au avut loc discuţii mai aprinse între Codrean şi un consilier local, fostul primar al comunei. Primarul susţine că Gavril Paul a ameninţat-o spunându-i, printre altele, că "o va îngropa în şanţ". Tot de ultraj au fost acuzaţi Ioan Paul şi Ţenţ Cosmin, care, spune primarul, i-au adresat în public alte insulte şi calomnii. În sprijinul celor afirmate de Valentina Codrean au stat declaraţiile a patru martori, consilieri locali, mult mai puţini, însă, decât ceilalţi nouă, tot consilieri, care susţin că nu au auzit nici o ameninţare la adresa primarului. Mai mult, "incidentul" nu a fost consemnat în procesul verbal întocmit la sfârşitul şedinţei cu pricina, motiv pentru care procurorul care a instrumentat cauza a decis scoaterea de sub urmărirea penală a fostului primar. "Între mine şi primar nu au avut loc nici un fel de discuţii, ci doar am uzat de dreptul meu de a adresa interpelări în legătură cu o problemă de interes local, lucru care a deranjat-o pe Valentina Codrean. Dacă e să vorbim de infracţiuni, abuzurile şi traficul de influenţă practicat fac din primarul comunei Lăzăreni o persoană cunoscută, iar din comuna pe care o administrează, o comună în care domnesc anarhia şi haosul", susţine Gavril Paul într-o plângere adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Neînceperea urmăririi penale a fost soluţia dată şi în cazul celorlalte trei persoane acuzate de primar, care însă au scăpat mai ieftin decât consilierul, acesta din urmă fiind obligat la plata unei sancţiuni cu caracter administrativ în valoare de zece milioane lei şi a sumei de cinci sute mii lei, cheltuieli de judecată. Considerându-se nemulţumit, omul a depus o plângere împotriva deciziei de a scoate atâţia bani din buzunar. "Nu mă consider vinovat de infracţiunea de ultraj. Sunt însă discriminat politic şi îmi sunt încălcate drepturile de cetăţean şi de ales al acestei comune", a menţionat Gavril Paul. Actualul primar spune însă că nu a mai suportat injuriile aduse şi a decis să îl acţioneze în judecată. "De nouă ani, de când am câştigat primul mandat, fostul primar nu face decât să mă jignească şi să mă insulte, profitând de faptul că sunt femeie. Nu am mai rezistat şi l-am acţionat în judecată. Nu doresc nici un ban, vreau doar să-şi ceară scuze pentru toate neadevărurile pe care le-a spus despre mine", spune Valentina Codrean. Astfel, chiar dacă învinuiţii au fost scoşi de sub urmărirea penală în ceea ce priveşte ultrajul, rămân acuzaţiile de calomnie, pe rolul Judecătoriei Oradea existând un dosar în acest sens, magistraţii urmând să stabilească cât de vinovat e fostul primar, câtă dreptate are actualul, nici unul dintre cei doi nefiind dispus să rezolve problema pe cale amiabilă. Vorba ceea, ţara arde şi baba se piaptănă..



Comentarii
Nu există nici un comentariu.