Pe B-dul Ştefan cel Mare, în apropiere de gara CFR Oradea, există o staţie de autobuz în care se adună călători din localităţile rurale, mai ales unde nu sunt linii ferate paralele şi chiar din afara judeţului: Zalău, Baia Mare etc. Fiindcă, zilnic, prin staţia respectivă, trec sute de călători, acest loc s-ar putea spune că îndeplineşte rolul de adevărată autogară. Cu toate acestea, cine vrea să afle orarul curselor nu are de unde, pentru că nu există nici măcar un panou pe care să fie scris ora sosirii şi ora plecării, aşa cum ar fi normal şi civilizat. Cetăţenii, unii bolnavi, femei gravide sau cu copii în braţe, sunt debusolaţi complet, întrebând unul de la altul când soseşte autobuzul care merge la Marghita, Sălard sau Cetariu. Chiar dacă sunt autobuze private cu tarife destul de piperate, cei care le coordonează, de undeva din birou, ar trebui să se gândească şi la aceste aspecte. Un orar de circulaţie ar fi foarte necesar. Cândva, astfel de programe erau afişate la vedere în această staţie, nu numai în autogara din Velenţa, unde călătorul, ca să afle programul, trebuie să schimbe două mijloace de transport în comun, ceea ce înseamnă bani şi timp pierdut.