Nu mai puțin de 272 de persoane au participat azi, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din Bihor.

Proba a durat maxim 120 de minute, iar candidații au avut obligația să își cunoască propriul cod de anonimizare pentru identificarea sălii în care au fost repartizați. În structura probei scrise, circa 60% dintre itemi au vizat capacitățile cognitive și de leadership, circa 20% competențele de management, iar restul - reglementările legale din bibliografia de concurs.

„Au absentat 12 persoane din cele 285 înscrise. Un candidat a depus solicitare să participe la etapa specială, fiind în izolare. Nu au fost eliminați”, a declarat, pentru Crișana, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor – Florin Negruțiu.

Conform calendarului, rezultatele la proba scrisă vor fi afişate pe 20 octombrie, urmând ca interviurile să se desfăşoare între 15 noiembrie și 8 decembrie. Candidaţii trebuie să obţină cel puţin 7 la fiecare probă. Rezultatele finale vor fi validate pe 17 decembrie, urmând ca numirile în funcţie să aibă loc din 10 ianuarie 2022, la debutul semestrului al doilea.

La nivel național s-au înscris la concurs peste 9.200 de candidați pe 8.652 de locuri.