Reunit, ieri, în şedinţă, Consiliul Director al Zonei Metropolitane Oradea a decis numirea în funcţia de director al Asociaţiei ZMO a lui Adrian Foghiş. Funcţia fusese ocupată anterior de Marcel Tarţa, însă acesta a fost demis, în urmă cu câteva săptămâni, prin votul tuturor reprezentanţilor celor nouă localităţi membre ale Zonei Metropolitane, din cauza unor probleme de gestiune desoperite odată cu venirea la conducerea Primăriei Oradea a echipei lui Bolojan. Locul lui în Adunarea Generală a ZMO a fost luat de Adrian Fogiş, care a ocupat funcţia de expert în managementul proiectelor, în cadrul ZMO. Potrivit statutului, cel care este numit reprezentant al Oradiei în AGA este implicit şi directorul Asociaţiei ZMO. Astfel, ieri s-a îndeplinit o simplă formalitate, numele lui Foghiş fiind vehiculat de ceva vreme.