Direcţia Apelor Crişuri Oradea
Promovarea de proiecte pentru crearea unor zone umede în Bihor
Direcţia Apelor Crişuri Oradea a propus spre promovare, prin intermediul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, două proiecte în vederea creări unor zone umede în judeţul Bihor.
Ca definire în termeni generali, zonele umede sunt areale cu resurse având valoare economică, naturală, ştiinţifică şi recreativă, contribuind, totodată, la menţinerea calităţii mediului, prin rolul lor multiplu, şi la menţinerea biodiversităţii. Cât priveşte proiectele Direcţiei Apelor Crişuri Oradea, unul dintre aceste proiecte vizează râul Crişul Repede. " Conform propunerii noastre, obiectivul este de reabilitare a sectorului aflat în aval de priza de apă Oradea, pentru asigurarea condiţiilor de scurgere a apelor mari în secţiunea de frontieră. Totodată, a continuat dl ing. Ioan Oprean, directorul Direcţiei Apelor Crişuri Oradea, prin acest proiect propunem menţinerea nivelului de apă necesar navigaţiei cu ambarcaţiuni mici, existând posibilitatea extinderii proiectului respectiv şi pe teritoriul de dincolo de graniţă, în Ungaria".
Despre al doilea proict pentru crearea de zone umede în judeţul nostru, Direcţia Apelor Crişuri Oradea are în vedere două sectoare, pe râul Crişul Negru, din vecinătatea localităţilor Sudrigiu şi Tinca. Astfel, pe lângă îmbunătăţirea sistemului de scurgerea a apelor mari, se urmăreşte crearea unor zone de agrement cuprinzând pescuitul, sporturi nautice, circulaţie cu bicicleta pe coronamentul digurilor.
Cele două proiecte au fost înaintate Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor, fiind agreate. Paşii următori, cum ne-a declarat dl Ioan Oprean, sunt efectuarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate, dimensionarea valorii proiectelor respective. Ca finanţare, proiectele sunt propuse pentru Programul INTERREG, cu fonduri europene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.