Diplome pentru copii de la 'Eurolingva summer school'
Centrul de Limbi Străine "Eurolingva", în colaborare cu Asociaţia "instruIT", au organizat, în perioada 7-24 iulie, prima etapă a cursurilor pentru copii "Eurolingva summer school", viitoarea etapă a acestora urmând să se desfăşoare în august. Premierea micuţilor s-a făcut ieri, în prezenţa părinţilor, la sediul Centrului de Limbi Străine "Eurolingva", din strada Parcului nr. 13.
Cursul a fost structurat pe trei activităţi: limba engleză, copiii fiind pregătiţi de profesoara Claudia Bolcaş; computer, unde micuţii l-au avut ca instructor pe Leontin Ciuciui, de la Fundaţia Casa; precum şi activităţi recreative. Menţionăm că, la această primă etapă, au participat şi copii aflaţi în îngrijirea unor asistenţi maternali, continuându-se, astfel, proiectul "Şanse egale prin educaţie", început anul trecut. Dacă pentru ei, cursul a fost gratuit, pentru ceilalţi, părinţii au scos din buzunar 100 de lei, dar, spun ei, a meritat fiecare bănuţ, odraslele lor reuşind să-şi petreacă o mică parte din vacanţă într-un mod constructiv. Premierea s-a făcut ieri, în prezenţa părinţilor, copiii fiind răsplătiţi cu diplome frumos colorate, câte un CD cu jocuri şi o mică gustare dulce.
Ioana Moţ, directorul adjunct al "Eurolingva", ne-a mărturisit că, luna viitoare, se va organiza un nou curs, la care doritorii se pot înscrie până la 1 august, la sediul din strada Parcului nr. 13, tel. 0359-432.033.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.