Diploma Universităţii Oradea
O investiţie pe cât de scumpă, pe atât de nerentabilă
Universitatea din Oradea scoate anual, pe bandă rulantă, sute de studenţi cărora, o dată ce au absolvit o facultate, nu le mai rămâne altceva decât să devină cititori fideli ai rubricii "oferte de locuri de muncă" din ziarele locale şi să spere că vor avea şansa unui job pe măsura aşteptărilor. Din păcate, mult lăudata instituţie de nivel superior nu face altceva decât să le ofere o diplomă care s-a transformat, în ultimul timp, într-o investiţie pe cât de scumpă, pe atât de nerentabilă.
Vremurile în care proverbul "ai carte, ai parte" stimula tinerii să-şi tocească coatele prin şcoli s-au dus de mult, până şi instituţiile de învăţământ superior umblând acum cu vorbe goale după buzunare pline. Iar dacă până mai anii trecuţi studiile universitare erau un lucru la care nu puteau aspira prea mulţi tineri, să termini o facultate în ziua de azi nu reprezintă o problemă foarte mare. Şi anul acesta, Universitatea Oradea şi-a deschis, generos, porţile pentru mii de studenţi, peste 5600 de locuri fiind scoase la concurs. Există însă o condiţie ca să ajungi "fericitul absolvent al uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din ţară", şi anume: să ai foarte mulţi bani. Într-un an de studii, numai taxa de şcolarizare îţi scoate din buzunar între 300 şi 400 euro, la care se adaugă cheltuielile de cazare, masă şi cursurile pe care trebuie neapărat să le cumperi, şi toate astea pentru ca, la absolvire, să cazi în depresie, nereuşind să obţii un loc de muncă. Angajatorii nu se înghesuiesc să ofere asolvenţilor de învăţământ superior un loc de muncă, chiar dacă pentru încadrarea lor beneficiază de o subvenţie lunară de 1,5 salarii minime de economie pe o perioadă de un an. Conform datelor furnizate de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în anul 2004, au fost angajaţi de către 145 de firme doar 289 de proaspeţi absolvenţi. Dintre aceştia, însă, nu toţi sunt licenţiaţi ai Universităţii Oradea, numărul celor care au absolvit această instituţie şi au reuşit să se angajeze fiind mult mai mic. Doar anul acesta au ieşit de pe băncile facultăţii peste 3000 de tineri, a căror singură sursă de venit rămâne ruşinoasa indemnizaţie de şomaj, în valoare de 1.400.000 lei pe lună. Aşadar, nici măcar 10% dintre absolvenţii orădeni nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă, motivul fiind simplu: firmele angajatoare preferă absolvenţii altor centre universitare, care sunt mai bine pregătiţi. În aceste condiţii, urmarea unei facultăţi din cadrul Universităţii Oradea devine o investiţie nerentabilă, tinerii trezindu-se după nişte ani buni cu buzunarele goale, fără posibilitatea de a-şi câştiga singuri existenţa. Visele şi speranţele pe care le-au avut nici nu se mai pun la socoteală...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.