Diplomă "Pro Meritis" pentru trei actriţe ale teatrului orădean
Luni, la Casa de Cultură a municipiului Oradea (CCM), a avut loc o nouă acţiune din programul "Pro Meritis", dedicat, de această dată, unor actriţe de prestigiu ale teatrului orădean. Este vorba de Alla Tăutu, Simona Constantinescu şi Batho Ida. Din păcate, Batho Ida a lipsit de la această întâlnire, din cauza unor probleme grave de familie. Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi CCM.
O scurtă prezentare a celor trei actriţe, Alla Tăutu, Simona Constantinescu şi Batho Ida, a revenit Elisabetei Pop, fost secretar literar al Teatrului de Stat Oradea. Ca om care le cunoaşte de 40 de ani, domnia sa a vorbit despre personalitatea fiecăreia în parte, despre ceea ce au ele în comun, subliniind profesionalismul şi dăruirea cu care şi-au făcut meseria, dar şi distincţia şi eleganţa cu care şi-au interpretat personajele. În continuare, au luat cuvântul regizorii Sergiu Savin, Szombati Gille Otto şi Ion Mâinea, care au dus un omagiu celor trei actriţe pentru întreaga lor activitate. Actorul Eugen Ţugulea, fostul lor director, nu a putut onora cu prezenţa această întâlnire, însă le-a trimis o scrisoare de felicitare. "N-am cerut niciodată un rol - le-am primit pe toate sau aproape pe toate cu bucurie. Am jucat foarte mult...Un rol care mi-a plăcut enorm fost al domnişoara Cucu din Steaua fără nume, l-am jucat cu imensă plăcere. Dacă ştii cum să-l joci, rolul este o comoară", a mărturisit actriţa Simona Constantinescu. În final, organizatorii au înmânat diploma "Pro Meritis" celor două doamne ale teatrului românesc, iar colegul lor, Daniel Vulcu le-a oferit flori.
Din păcate, mare parte a colegilor, din toate generaţiile, care ar fi trebuit să cinstească prin prezenţa lor această sărbătoare a colegilor mai vâstnici, a lipsit cu desăvârşire...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.