Din vara anului 2020, de pe Aeroportul din Oradea - Curse charter spre Tunisia
O agenţie de turism care operează din Cluj-Napoca, Amara Tour, a anunţat că, în vara anului viitor, de pe Aeroportul Oradea vor zbura curse charter spre Tunisia – Monastir, în fiecare miercuri, în perioada 10 iunie – 23 septembrie.
Directorul general interimar al Aeroportului Oradea, Dan Bălăcel, a menţionat că destinaţia Tunisia, respectiv staţiunea Monastir, este o premieră pentru Oradea, fiind cea de a treia destinaţie operată de Amara Tour, după Antalya (Turcia) şi Hurghada (Egipt), demarate în anul 2019.
Potrivit directorului general al firmei Amara Tour, Haithem Souani, cursele vor fi operate în parteneriat cu compania aeriană nou înfiinţată în Tunisia, Jasmin Airlines. Aeronavele folosite vor fi Embraer, cu o capacitate de 75 de locuri. „În 2019, de pe Aeroportul Oradea pe destinaţia Egipt şi Turcia am reuşit să avem 4.882 de turişti, iar pentru 2020 estimăm în jur de 7.000 de pasageri de pe acest aeroport”, a afirmat Haithem Souani.
„Datorită celor 1.300 de kilometri de plajă frumoasă, turismul a început să se dezvolte începând din anii 1990, Tunisia fiind recunoscută pentru centrele de spa şi talasoterapie, 59 la număr, în prezent, la standarde internaţionale, dar nu numai. Amatorii de golf pot găsi aici ocazii de distracţie. Pentru iubitorii de aventură şi natură, Deşertul Sahara oferă o mare diversitate de peisaje şi scene pentru producătorii de filme. Majoritatea hotelurilor sunt de patru şi cinci stele. De-a lungul anilor s-a lucrat la stabilitate şi securitate, pentru a transforma Tunisia într-o ţară sigură pentru toţi”, a declarat Ammar Raja, directoarea Oficiului Naţional al Turismului din Tunisia, cu sediul în Budapesta. Durata unui zbor până în Monastir, Tunisia, este de aproximativ două ore şi 20 de minute. Rezervările pentru noul sezon estival din 2020 au început deja la 1 noiembrie 2019. Potrivit lui Haithem Souani, pachetele oferite pentru turiştii români pornesc de la 390 euro pentru cazarea la hotel de 3 stele, all inclusive, de la 430 euro la hotel de 4 stele, respectiv peste 500 euro pentru hoteluri de 5 stele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.