Din noiembrie, spitalele primesc steluţe - Spitale clasificate după competenţe
De luna viitoare spitalele vor fi clasificate în funcţie de competenţă, pe cinci categorii. Ministrul Sănătăţii a aprobat punerea în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului, la adresa www.ms.ro, a proiectului de ordin privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă.
"Aveam nevoie în Sănătate de un sistem de clasificare mult mai simplu a spitalelor, care să delimiteze clar atribuţiile şi competenţele acestora. Astăzi avem mai multe criterii după care clasificăm un spital, iar competenţele în cele mai multe cazuri se întrepătrund. Noul sistem de clasificare ajută la stabilirea unor proceduri clare de direcţionare a pacienţilor în sistem, posibilitatea realizării unei strategii de dezvolare a spitalelor în ceea ce priveşte dotările cu echipamente, dar şi de finanţare a acestor unităţi", arată ministrul Cseke Attila într-un comunicat de presă.
Conform proiectului de act normativ, spitalele vor fi clasificate pe cinci categorii: categoria I - nivel de competenţă foarte înalt; categoria II - nivel de competenţă înalt; categoria III - nivel de competenţă mediu; categoria IV - nivel de competenţă bazal şi categoria V - nivel de competenţă limitat.
Clasificarea spitalelor de urgenţă va fi realizată în continuare din punctul de vedere al competenţelor, resurselor materiale şi umane şi al capacităţii de a asigura asistenţa medicală de urgenţă şi îngrijirile medicale definitive pacienţilor aflaţi în stare critică, conform prevederilor Ordinului ministrului Sănătăţii Publice nr. 1.764/2006.
Criteriile care vor sta la baza clasificării spitalelor în funcţie de competenţe vor fi legate de structura organizatorică a spitalului, tipul serviciilor medicale furnizate, personalul de specialitate medico-sanitar încadrat la nivelul spitalului, continuitatea asistenţei medicale şi dotarea cu echipamente şi aparatură medicală.
În categoria de competenţă foarte înalt, spitalele vor avea între 500 şi 1.500 de paturi, cel mai ridicat nivel de dotare cu aparatură şi echipamente medicale, precum şi resurse umane înalt calificate. Acest tip de spitale trebuie să furnizeze toate serviciile medicale existente, inclusiv cele cu grad de complexitate foarte înalt (gen transplant de organe). De asemenea, trebuie să aibă statutul de baze clinice pentru învăţământul universitar şi pentru cercetare ştiinţifică şi de educaţie continuă, având relaţii contractuale cu o instituţie de învăţământ medical superior acreditată. În plus, trebuie să deservească pacienţi din mai multe judeţe, cu o populaţie între 1,2-3,5 milioane de locuitori.
La cealaltă extremă, în categoria spitalelor cu competenţă limitată, se vor asigura servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale pentru o singură specialitate (TBC, boli infecţioase, psihiatrie, de recuperare etc.) şi servicii paleative.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.