Primul portret pictat, probabil, după o fotografie, îl reprezintă pe Emanuil Gojdu într-o ţinută formată din mantie prinsă cu cataramă, peste dolman cu brandenburguri, lavalieră cu ciucuri şi sabie la cingătoare. Adică o recuzită vestimentară comună şi portului bocskai în cazul demnitarilor unguri, la modă şi pe vremea lui Gojdu. Dacă va fi apărut şi el în această ţinută (nu numai în imaginaţia pictorului), o putea face câtă vreme îndeplinise (scurte răstimpuri) şi demnităţi parlamentare şi judecătoreşti, cu intenţia de a fi în ton cu oficialităţile, pentru a nu le leza prestigiul. Despre realizarea acestui portret avem informaţii de la "Revista preoţilor" (din anul 1912, nr. 21, p.5), citată în cartea "Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu 1802 - 1870", Giula, 2002, scrisă de dr. Maria Berenyi, unde se afirmă că, în urma unei adunări a Comitatului Caraş-Severin, s-a luat hotărârea ca propria sală festivă să fie ornată cu portretele primilor doi prefecţi, care au fost Emanuil Gojdu şi A. Patyanoszky. Portretele au fost executate în ulei de către pictorul Ferenczy, iar dezvelirea lor a avut loc în cadru sărbătoresc, într-o adunare generală a municipiului Lugoj. Aici, Emanuil Gojdu îndeplinise funcţia de comite suprem de judeţ în anul 1861, preconizând o administraţie şi un liceu în limba română. Ulterior, au fost reproduse atât fotografia, cât şi pictura în numeroase exemplare şi variante. O variantă fusese păstrată de Şcoala Primară din satul Tăut, prin învăţătorul Ioan Costa, din perioada premergătoare Primului Război Mondial, când numai confesiunile (ortodoxă, greco-catolică) puteau întreţine şcoli româneşti. Cele ortodoxe aveau portretul lui Emanuil Gojdu în clasă. Un exemplar fixat în scândurele înnegrite, ce înfruntase veacul, fusese donat Cărţii de aur ilustrate de către regretatul ginecolog şi vechi gojdist (promoţia 1933), dr. Ioan Costa, fiul învăţătorului din Tăut. În aceeaşi perioadă, în primii ani ai sec. al XX-lea, portretul lui Gojdu fusese plasat deasupra catedrei în şcoala din comuna Mădăras, după cum îşi aminteşte fostul elev Teodor Neş în voluminoasa "Autobiografie". Dintre variantele portretului cu dolman, cele patru reproduse de dr. Maria Berenyi în cartea citată, redau numai jumătatea superioară a bustului. În schimb, varianta de la Tăut, ca şi cea realizată de M. Barabas, îl înfăţişează pe Gojdu, stând în picioare, de la genunchi în sus. De unde se poate deduce că ar fi anterioare celorlalte. Că ar fi fost reprodusă după fotografia originală şi că ar fi servit de model şi celorlalte. Despre portretul de mecenat şi fondator (de la unica şi chiar directa sursă-mărturie în viaţă) Pictorul Nicolae Irimie, fost profesor de desen la Liceul "Emanuil Gojdu" în anii 1920-1940, este autorul primului portret al lui Emanuil Gojdu, fără dolman. Este o pictură în ulei, încadrată în rame masive de bronz, având dimensiunile de 10/100 cm, şi îl înfăţişează pe Emanuil Gojdu în redingotă neagră, cravată şi cu testamentul în mâna dreaptă. Este ţinuta sobră, aşa precum se îmbrăca obişnuit Emanuil Gojdu în relaţiile sale cu prietenii şi cu numeroşii săi musafiri, veniţi pentru câte un sfat competent la casa lui permanent deschisă, ca un cămin ospitalier, căutat fiind cu încredere şi cu precădere de către studenţii români înscrişi la studii la Budapesta. Pictorul Nicolae Irimie fusese inspirat de sugestia colegului său de cancelarie, dr. George Sofronie, profesor de istorie, limba română şi drept, în anii 1922 - 1929, după care predă dreptul internaţional la Academia de Drept din Oradea. Fusese inspirat, bineînţeles, şi de vastul său studiu ("Emanuil Gojdu - Contribuţii la o monografie"), fiind prima monografie despre Gojdu. Tot el o şi prezintă într-o prelegere publică, a doua zi după aniversarea patronului spiritual al liceului, în sala festivă a Primăriei (21. II. 1925) şi s-a tipărit în "Anuarul Liceului de Băieţi Emanuil Gojdu, din Oradea pe anii 1923/24 - 1925/26". În acest triplu anuar, tipărit colegat, apare şi prima reproducere fotografică a acestui portret. Apare a doua oară în dublul anuar, colegat pe anii 1926/27 - 1927/28. Se poate desprinde următoarea constatare: că portretul în dolman îl înfăţizează pe Emanuil Gojdu ca cetăţean loial, dar militant naţional, iar portretul în redingotă ni-l prezintă pe Emanuil Gojdu ca mecenat şi testatorul renumitei sale fundaţii. Ca simbol distinctiv, primul portret se remarcă şi prin mâna sa sprijinită pe sabie; iar al doilea, prin testamentul ţinut în mână. Portretul fondator, deci, cel în redingotă, era păstrat în cabinetul directorului liceului pe peretele din dreapta biroului său, aşezat fiind pe colţ. Iar pe cel din stânga, erau portretele regale (Regele Ferdinand, Regina Maria, iar între ei, la mijloc, Prinţul Carol, moştenitorul tronului). De câte ori populaţia şcolară a liceului se aduna în sala de gimnastică (folosită şi ca sală festivă), pentru aniversarea patronului liceului, aşa cum se obişnuia în 21 februarie a fiecărui an, portretul lui Gojdu era adus de la direcţiune şi amplasat deasupra uşii, în spatele profesorilor, aşezaţi cu scaunele pe o întinsă estradă. În faţă aveau masa elevilor, stând cuminte în picioare şi ascultând evocarea patronului şi corul de elevi, urcat în balconul din faţa profesorilor. (va urma)