Din vară, serviciul medical de urgenţă va dispune de un avion de mici dimensiuni în care vor încăpea două tărgi pentru cazuri grave sau şase-şapte scaune pentru echipele implicate în transplantul de organe, a anunţat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

"Vom avea un elicopter şi un avion mic. Avionul va sosi, probabil, în iulie. În avion, vor putea fi instalate două tărgi pentru pacienţi care reprezintă cazuri grave. De asemenea, ar putea fi instalate şase sau şapte scaune pentru echipele medicale implicate în transplantul de organe", a spus subsecretarul de stat, la aniversarea a patru ani de la înfiinţarea Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Bucureşti. Arafat a precizat că SMURD nu are nevoie de un avion mare, întrucât acesta ar putea fi luat, la nevoie, "de la Armată sau de la Interne".  "Nu există niciun risc să nu primim fondurile, banii pentru elicoper au fost antamaţi, iar banii pentru avion sunt din contibuţia de 2% pe care nu ne-o ia nimeni", a adăugat Raed Arafat.