Dictatul de la Viena, după 72 de ani
Joi, 30 august a.c., ca în fiecare an, va fi marcat, printr-o nouă sesiune de comunicări ştiinţifice, momentul Dictatului de la Viena din anul 1940 şi consecinţele sale nefaste pentru românii din această parte a ţării.
Evenimentul se va organiza, începând cu ora 9.30, în Sala mare a Primăriei Oradea "General Traian Moşoiu". Seria manifestărilor va debuta însă cu parastasul în memoria martirilor, expulzaţilor şi deportaţilor din Ardealul ocupat de trupele maghiare hortyste după 5 noiembrie 1940. Momentul comemorativ se va desfăşura, între ora 8.00 şi 9.00, la Biserica Militară. De la ora 9.30, va avea loc deschiderea oficială a sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice cu tema "1940 - Consecinţele Dictatului de la Viena", unde vor la cuvântul col. r. dr. Constantin Moşincat, preşedintele executiv al Asociaţiei Naţionale a Cavalerilor de CLIO, precum şi de prof. univ. dr. Sorin Şipoş, prorectorul Universităţii din Oradea, respectiv conf. univ. dr. Gabriel Moisa, prodecanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării. În prima parte, moderatorul cominicărilor va fi prof. univ. dr. Mihai Drecin, iar în partea a doua, moderator va fi prof. univ. dr. Ion Zainea. Printre comunicările care vor fi susţinute se numără "Problematica Dictatului de la Viena şi a consecinţelor sale asupra românilor. O prioritizare a cercetării Centrului European de Studii Covasna-Harghita" (dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Vasile Stanciu), "Atrocităţile horthyste de la Cosniciu de Sus" (pr. Octavian Dorel Rus), "Din suferinţele Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei şi Bihorului în perioada dictaturii horthyiste după 30 august" (pr. dr. Mircea Ghitea, prof. Ioan Aurel Popovici), "Dictatul de la Viena. Documente şi imagini" (dr. Bujor Dulgău) etc. În ultima parte, începând cu ora 13.30, va avea loc lansarea cărţii "Dictatul de la Viena în istoria şi mentalul românilor".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.