Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor au efectuat, anul trecut, cercetări în cazul a 51 de persoane, dintre care 39 lucrează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, poliţişti, jandarmi sau poliţişti de frontieră. Zece dintre cei anchetaţi de DGA au funcţii de conducere şi 29 funcţii de execuţie. În urma cercetărilor, patru persoane au fost învinuite, iar doi poliţişti au fost arestaţi preventiv.


Printre cei anchetaţi de DGA anul trecut, se numără şi cei doi agenţi de la Serviciul Poliţiei Rutiere Bihor, reţinuţi pentru luare de mită, în urma unei acţiuni de surprindere în flagrant. Flaviu Secan şi Ciprian Câmpan sunt acuzaţi că au pretins şi au primit mită 1.000 de euro pentru a nu întocmi dosar penal pentru fals în declaraţii unui orădean implicat într-o tamponare. Potrivit bilanţului de activitate al DGA pentru anul trecut, în anul 2009 au fost primite şi soluţionate zece petiţii, iar aspectele sesizate au dus la iniţierea a trei dosare penale. În total, în perioada analizată au fost înregistrate în evidenţele serviciului 35 de dosare penale. 20 de dosare au fost înregistrate din sesizare proprie, fiind toate soluţionate, iar 15 dosare provin de la unităţile de parchet, 14 dintre acestea fiind soluţionate. Tot potrivit bilanţului DGA, în anul 2009, ofiţerii anticorupţie au organizat 44 de întâlniri cu caracter preventiv în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care au participat 745 de lucrători. Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor vine în sprijinul persoanelor care doresc să formuleze sesizări privitoare la săvârşirea unor acte şi fapte de corupţie de către funcţionarii Ministerului Administraţiei şi Internelor.


Astfel, cetăţenii pot face sesizări prin intermediul liniei telefonice gratuite TELVERDE 0800.806.806, prin e-mail la adresa anticoruptie_petitii@mira.gov.ro sau la numărul de telefon-fax 0259.469.043, respectiv la adresa de e-mail sjabh.dga@mai.gov.ro. Audienţele se desfăşoară la sediul instituţiei în fiecare zi lucrătoare de miercuri, între orele 12.00 - 15.00, pe strada Dunărea nr. 2 din Oradea.