La 3 august 2003, se împlinesc 54 de ani de la declanşarea uneia din barbariile cele mai cumplite ale regimului comunist de inspiraţie stalinistă în satul Ucuriş, judeţul Bihor: anchetarea, torturarea a sute de ţărani şi, în final, execuţia publică a cinci ţărani români din Ucuriş, consideraţi capii unei revolte care a umplut de spaimă stăpânirea comunistă. Slugoii comunişti ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej, nesocotind tradiţiile agrare româneşti, s-au grăbit să-l imite pe crudul dictator sovietic Stalin, hotărînd, în cadrul plenarei din 3-5 martie 1949, ruinarea poporului român prin transformarea socialistă a agriculturii şi aplicarea cotelor obligatorii şi desfiinţarea proprietăţii private asupra pământului. Amintirile tragice ale luptei ţăranilor din Ucuriş pentru drepturile lor au împrospătat, din nou, memoria supravieţuitorilor. Brazdă Aurel - preşedintele A.D.V.O.C. Bihor Oradea relatează din documentele aflate în arhiva A.D.V.O.C., următoarele: În ultima duminică a lunii iunie 1949, ţăranii din Ucuriş s-au adunat la primărie în număr foarte mare, aproape tot satul, şi au cerut primarului comunist, Cotuna Teodor, să le aprobe să scoată batozele la arie şi să înceapă treieratul grâului. Primarul a refuzat, ceea ce a dus la nemulţumirea oamenilor. Pentru că obligaţiile cu cotele fuseseră afişate, acestea fiind prea mari, au stârnit şi mai mult nemulţumirea ţăranilor. Atunci, ţăranii l-au alungat pe primarul comunist din sat după ce l-au bătut bine, i-au alungat şi pe secretar şi pe alţi funcţionari din primărie. Au ars portretele cu Stalin, Lenin, Marx şi Engels. Au tăiat Poarta de Triumf cu stema partidului, cu secera şi ciocanul, cu steaguri roşii şi au aruncat-o pe foc, cântând "Deşteaptă-te române" şi "Trăiască Regele". Nu au scăpat de foc nici registrele cu cotele obligatorii. Au tăiat firele de telefon ce asigurau legătura cu Plasa Beliu şi cu Oradea, au înălţat baricade din lemn şi bolovani la intrările în sat. Puhoiul de ţărani ieşiţi pe uliţă cântau împreună cu elevii îmbrăcaţi în haine de sărbătoare (era duminică) "Deşteaptă-te române" şi "Trăiască Regele", crezând că au scăpat de comunişti. Seara, deja, tot satul Ucuriş a fost înconjurat de trupe de securitate, comandate de ofiţeri şi subofiţeri, iar pe deasupra satului răsculat se învârtea un avion. Dimineaţa a început vânătoarea de oameni, cum ieşeau pe uliţă după apă, cum îi înhăţau securiştii. Ţăranii arestaţi au fost închişi într-un beci, bătuţi, maltrataţi şi ameninţaţi cu moartea, siliţi să spună tot ce ştiau, ce s-a întâmplat, cine erau capii revoltei şi agitatorii. Căpitanul de securitate Retezaru, suflecat la mâini, bătea ţăranii cu un par peste cap, peste spate, până vedea sânge. Bătăile au durat două zile, iar miercurea dimineaţa, în 3 august 1949, au fost împuşcaţi 5 ţărani de vază ai satului Ucuriş. Toţi au fost împuşcaţi pe la spate, în ceafă, împroşcându-le creierii pe pământul udat cu sânge. Lângă biserică a fost executat Mateoc Alexandru, lângă şcoală a fost împuşcat Mateoc Flore, lângă fântâna satului Mateoc Ioan, iar Bodean Ioan a fost ucis tocmai la intrarea în sat. După o săptămână, l-au împuşcat şi pe Mateoc Ioan fiul, pe o cărare din apropierea satului Ucuriş. Flacăra revoltei ţăranilor din iulie-august 1949 a cuprins şi satele din jur: Ciutelec, Susag, Sepreuş, Someşcheş, Berechiu, Apateu, apoi revolta ţăranilor s-a extins şi pe Valea Crişului Negru: Girişul Negru, Tăut, Batăr, apoi Mărţihaz, Bicaciu, Biharia, Diosig, Suiug, Satu Barbă, Viişoara, Marginea şi multe alte sate româneşti. Au fost împuşcaţi 74 de ţărani în reprimarea barbară ce a urmat de către forţele de securitate şi activiştii de partid. A urmat exodul deportărilor a sute de oameni, bărbaţi, femei, copii, în Dobrogea, la Castelul, Pecineaga, Mangalia şi alte localităţi din judeţul Constanţa. În memoria acestor victime, în data de 3 august 2003, se vor sfinţi 3 troiţe, ca semn de cinstire a martirilor noştri, în satul Ucuriş, la ora 12,30. Vă invităm cu drag.