Primăria municipiului Oradea organizează mâine, 9 februarie 2011, de la ora 17.00, în Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei, dezbaterea publică pe tema proiectului bugetului local pe anul 2011. La această întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei Economice sunt aşteptaţi toţi orădenii, care, prin propuneri şi sugestii, pot contribui la îmbunătăţirea acestui proiect. Joi, pe data de 10 februarie, de la ora 14.00, proiectul de buget se va afla pe masa consilierilor locali orădeni. Potrivit proiectului de buget, în acest an se înregistrează o creştere a veniturilor pe fondul atragerii unor surse nerambursabile. Valoarea sumelor care se vor afla în acest an la dispoziţia Primăriei Oradea se ridică la 756.499.080 lei. Un lucru îngrijorător este creşterea datoriei publice cu 145%, orădenii urmând să achite, numai în acest an, 28 milioane lei. Proiectul de buget prevede alocarea a 255.011.470 lei pentru programul de investiţii. Cei interesaţi pot adresa în scris propuneri privitoare la acest material până în data de 10 februarie a.c., la Centrul de Informaţii cu Publicul din cadrul Primăriei municipiului Oradea, camera 23, sau în format electronic - la adresa primarie@oradea.ro sau prin fax, la nr. 0259/437.544.