Dezbatere - Efectele dispariției românilor din Ungaria
Bihorenii interesați de istorie vor avea parte, la sfârșitul lunii, de o dezbatere care va avea în centru dispariția comunităților românești din Ungaria și efectele acestei realități pentru relația București - Budapesta.
Chiar dacă evenimentul nu va fi organizat în Oradea, ci la București, la Casa Oamenilor de Știință (Piața Alexandru Lahovari 9), cei interesați o vor putea vedea on-line prin intermediul platformei privesc.eu.
Organizată de Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și Universitatea din Oradea, dezbaterea „La 100 de ani după Trianon, românii din Ungaria au dispărut. Care sunt efectele pentru relația București - Budapesta?” va avea loc miercuri, 31 mai, la ora 10.00
Aceasta va fi moderată de prof. univ. dr. Dan Dungaciu și îi va avea printre participanți pe prof univ. dr. Gabriel Moisa, conf. univ. dr. Eduard Simion, general de brigadă (r), Petrișor Peiu, directorul Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), prof. univ. Călin Cotoi, Universitatea din București, conf. univ. Darie Cristea, prodecan al Facultății de Sociologie, și Cristian Barna, master studii de securitate, Universitatea din București.
Parteneri ai evenimentului sunt FUMN și Anna Lindh Foundation Romania.
„Tudor Potra” chiar nu aveti ce face? Mergeți si mai citiți....in domeniul in discutie... nu literatură sau orice altceva. Ati vedea ca este unul dintre cei mai buni in chestiune! Restul......sunt impresii de microbist, asa cum sunt și ale Dumneavoastră, in general, in afara domeniului de competență.... .
Prezenta numitului Dungaciu Dan e o rușine pentru Universitate.