Ieri au fost deschise ofertele depuse în cadrul licitaţiei organizate pentru ocuparea unui număr de opt loturi în Parcul Industrial Eurobusiness Oradea. În total au fost depuse patru oferte din partea următoarelor companii: S.C. Isrom SRL, S.C. Balcali Import S.R.L., S.C. Pro Tyres S.R.L, S.C. Gros Metal S.R.L.

Valoarea aproximativă a investiţiilor asumate în documentaţia de licitaţie de către cele 4 firme este de 1.700.000 euro. Locurile de muncă care vor fi generate de activitatea celor 4 companii vor ajunge la aproximativ 100. Cei 4 ofertanţi au solicitat cinci parcele, dintr-un total de opt. Activităţile pe care cei patru ofertanţi doresc să le desfăşoare în Parcul Industrial fac parte din următoarele domenii: producţie de maşini şi utilaje industriale, servicii industriale, service şi servicii autocamioane, fabricarea de construcţii metalice - părţi componente ale structurilor metalice. Urmează ca firmele care sunt conforme să semneze un contract de concesiune pentru parcelele solicitate în Parcul Industrial.