Jurnaliştii români care s-au aflat timp de 55 de zile în captivitate în Irak s-au întors în ţară, într-un final de criză cât se poate de fericit. Cei trei au coborât din avion veseli, pe picioarele lor, şi-au strâns în braţe familiile şi l-au salutat pe preşedintele Băsescu. Îngrijorarea, spaima că cei trei ar fi putut fi executaţi încep să fie uitate, presa şi publicul gândindu-se acum cine din PSD va fi următorul implicat în urma cercetării lui Hayssam, în ce centru de recuperare (şi de discuţii cu serviciile secrete pentru o versiune de poveste cât mai concordantă cu a autorităţilor) au fost duşi ziarişti sau ce merite are preşedintele Băsescu în eliberarea lor. Neanalizat pare să rămână deocamdată modul în care jurnaliştii au ajuns în situaţia de a fi răpiţi într-o zonă în care poate nici măcar nu aveau ce căuta. O echipă TV şi un reporter al unui ziar important din România au plecat în Irak pe riscurile lor. S-a găsit cineva să le dea bani - nici măcar nu este sigur că plecarea în Irak a fost o iniţiativă a jurnaliştilor - şi au fost lăsaţi să plece, ba şefii au mai şi semnat delegaţiile pentru ei. Unul dintre şefii lor spunea, după răpire, că redacţia a finanţat doar parţial deplasarea. Orice specialist în zone de conflict poate confirma că jurnaliştii români au încălcat aproape toate regulile unei asemenea deplasări: nu au anunţat autorităţile în privinţa intenţiei lor, s-au cazat şi au circulat în zone nesigure în Bagdad, nu au avut un însoţitor autorizat sau experimentat, nu au avut echipamentele necesare de protecţie. În schimb, s-au lăsat pe mâna unui om - irakiano-americanul Mohammad Munaf - care acum e interogat de americani pentru că ar şti mai multe despre o ameninţare iminentă la adresa forţelor multinaţionale ale coaliţiei din Irak. Jurnaliştii Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci de la Prima TV şi Ovidiu Ohanesian de la România Liberă au plecat din ţară la 23 martie, pentru documentare şi pentru a realiza interviuri cu conducătorii Irakului de la acea vreme, premierul Iyad Allawi şi preşedintele Ghazi al-Yawar. Ohanesian a publicat chiar pe 27 martie, cu o zi înainte de a fi răpit, un interviu cu premierul irakian. Caseta filmată de echipa Prima TV nu a apucat să ajungă pe post. Interviul cu fostul preşedinte al Irakului nu a mai fost făcut, jurnaliştii fiind răpiţi. Toată presa română şi internaţională ştia la acea vreme că premierul şi preşedintele irakian vor fi schimbaţi în urma alegerilor din această ţară. Deplasarea a fost, potrivit redacţiilor celor trei ziarişti, finanţată în mare parte de Mohammad Munaf, partener de afaceri al cercetatului Omar Hayssam, care le-ar fi promis facilitarea de interviuri cu cei doi demnitari irakieni. Cele două redacţii au fost de acord cu deplasarea jurnaliştilor şi, potrivit unor surse, chiar au sprijinit-o, chiar dacă nu ştiau prea multe despre felul în care vor ajunge şi se vor descurca acolo. Marie-Jeanne ar fi putut fi convinsă să rămână în ţară pentru că era o piesă importantă în redacţia Prima TV, redactor-şef adjunct, nu vreun reporter abia sosit care ar fi putut fi bănuit de teribilism. Şi problema relevanţei subiectelor deplasării în Irak ar fi putut fi un argument pentru a ţine echipa în Bucureşti, pe subiecte autohtone. Şefii lui Ohanesian au semnat o adeverinţă prin care se atesta faptul că el este trimis de România liberă, dar nu au participat la demersurile pentru plecarea acestuia. Potrivit datelor cunoscute în prezent, cei patru - jurnaliştii plus Munaf - ar fi plecat cu o cursă până la Amman şi apoi cu o maşină până la Bagdad. Aici, cei trei s-au cazat într-un hotel din afara zonei verzi şi s-au lăsat conduşi de Munaf. Răpirea lor a avut loc, la lăsarea serii, după o întâlnire cu oameni de afaceri irakieni, într-un cartier mărginaş al Bagdadului. În general, ziariştii evită să circule seara, corespondenţii de presă străini folosind uneori serviciile localnicilor pentru filmări de noapte în zonele cu probleme. După 55 de zile în care i-am ştiut captivi, în care zvonurile privind eliberarea sau executarea lor s-au succedat de pe o zi pe alta, cei trei au revenit în ţară, după un anunţ sec al autorităţilor?