Demonstraţii de arte marţiale - Orădencele au învăţat tehnici de autoapărare
Zeci de orădeni interesaţi de artele marţiale şi dornici să înveţe tehnici de autoapărare au participat sâmbătă la un spectacol demonstrativ susţinut de elevii unei şcoli din Ungaria. Manifestarea a avut loc la Casa de Cultură a municipiului, fosta sală Arlus, avându-l ca invitat special pe maestrul Zoltan Toth, care a fost antrenat de Lo Man Kan, unul dintre discipolii renumitului Bruce Lee.
La sfârşitul săptămânii trecute, câteva zeci de copii, tineri şi adulţi şi-au rezervat două ore din timpul lor liber pentru a participa la un spectacol demonstrativ de arte marţiale. Fie că sunt practicanţi ai acestui sport de origine asiatică sau simpli curioşi, cei prezenţi au descoperit că există o serie de situaţii în care viaţa le poate fi pusă în pericol de alte persoane, dar din care pot scăpa cu uşurinţă, cunoscând mişcările elementare de arte marţiale. Şi cine poate oferi demonstraţii dacă nu persoanele care cunosc cel mai bine cu ce se "mănâncă" acest sport şi chiar îi învaţă şi pe alţii. Astfel că învitatul special, cel care a coordonat toate demonstraţiile, a fost chiar Zoltan Toth, cunoscut în domeniul său de specialitate drept "fostul elev" al maestrului Lo Man Kan, unul dintre cei care au avut prilejul de a se antrena alături de cunoscutul Bruce Lee. "Ne dorim să promovăm aceste sporturi atât în România, cât şi în Ungaria, dar mai ales să deschidem în Oradea o şcoală de kung-fu. Artele marţiale nu depind de politica naţiuni şi nici de alte criterii", a explicat maestrul Toth. Programul a inclus demonstraţii de Chi kung, Tai Chi Chuan, LMG Wing Chun, lupta cu cuţitul şi police kung fu, susţinute de elevii şcolii de arte marţiale din Szeged. Cele mai impresionante demonstraţii au fost de departe ale maeştrilor de Chi kung şi Tai Chi Chuan, sport care necesită o mare putere de concentrare, mişcările fiind mult mai lente, dar precise şi sigure. O mare parte din spectacol a fost acordată tehnicilor de autoapărare feminină, fiind simulate mai multe scene de atac asupra femeilor. În timp ce elevii simulau diverse situaţii, maestrul Zoltan Toth le explica eficienţa tehnicilor aplicate, dar şi importanţa cunoaşterii de către femei a mişcărilor de autoapărare.
Pentru prima dată, bărbaţii au înţeles cât de necesar este ca o femeie să aibă geanta plină, deoarece în artele marţiale este considerată un obiect de apărare, şi cu cât este mai plină, cu atât va fi mai dureros pentru atacatori. Maestrul Toth a precizat că va mai reveni la Oradea, unde intenţionează să deschidă o şcoală de arte marţiale.



Când vor începe orele de wing chun kung fu în Casa de Cultură?