Demonstrații cu câinii de serviciu, prezentarea autospecialelor și activități dedicate elevilor - Ziua Poliției Române, marcată în Bihor
Anul acesta, pe 25 martie, se împlinesc 204 ani de la atestarea documentară a Poliției Române. Pentru a marca această zi, polițiștii bihoreni organizează mai multe activități, dedicate în special copiilor.
În Oradea, sărbătoarea va fi marcată miercuri, 25 martie, începând cu ora 10.00, când cetăţenii sunt invitaţi la un eveniment dedicat exclusiv publicului, dar în primul rând celor mici, organizat în aer liber, în curtea Cetății Oradea. Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii bihoreni, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru. Astfel, vor avea loc următoarele activităţi dedicate cetăţenilor, cei în slujba cărora poliţiştii bihoreni se află în permanenţă: polițiștii de la prevenire îi vor aștepta pe copii cu legitimații de „Polițist pentru o zi”, cu insigne, autocolante și multe alte surprize; jocuri și concursuri din domeniul prevenirii criminalității, dedicate copiilor; prezentarea laboratorului de siguranță rutieră, a motocicletelor de serviciu și a autoturismelor de serviciu din dotarea polițiștilor rutieri bihoreni; prezentarea dotărilor polițiștilor rutieri, a sistemului de cercetare la fața locului, a aeronavei fără pilot din dotarea Serviciului Rutier Bihor, precum și a pistolului radar, a aparatelor etilotest, drugtest și a sonometrului; prezentarea dotărilor autolaboratorului criminalistic, cu suportul de specialitate al poliţiştilor criminalişti. De asemenea, va fi organizată o expoziţie cu armamentul şi tehnica din dotarea Poliţiei Bihorene; standuri de documentare – informare în cadrul cărora vor fi distribuite pliante, broşuri şi alte materiale de promovare a profesiei de poliţist şi cu conţinut educativ–preventiv. Va fi prezentat și autoturismul din dotarea polițiștilor Biroului pentru Protecția Animalelor. Alături de copii, vor fi prezenți și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale. În eveniment vor fi implicate și echipe canine, formate din câinii de serviciu și instructorii acestora, care vor efectua scurte demonstrații de dresaj și căutare descoperire de substanțe interzise și tutun (la ora 11.00 și la ora 12.00) și vor interacționa cu copiii. În intervalul 23 - 24 martie a.c., polițiștii de la prevenire, alături de cei de la siguranță școlară și de polițiști criminaliști, vor interacționa cu liceeni din municipiul Oradea, în cadrul unor întâlniri interactive, desfășurate atât la sediul IPJ Bihor, cât și la Liceul Greco–Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, în cadrul cărora vor promova profesia de polițist. Print-o abordare interactivă, polițiștii bihoreni doresc să le prezinte liceenilor oportunitățile unei cariere dinamice, bazate pe responsabilitate, integritate și spirit de echipă. În cadrul activităților, elevii vor avea posibilitatea să asiste la simularea cercetării la fața locului în cazul unei infracțiuni de furt, urmând ca, prin intermediul specialiștilor criminaliști, care le vor arăta tinerilor cum se caută indiciile, se prelevează probe și cum se rezolvă un caz real, să descopere, pas cu pas, tainele profesiei de polițist criminalist. Tototdată, Poliția Municipiului Marghita își deschide porțile, pe 24 martie (între orele 10.00 – 14.00), invitând comunitatea să descopere fascinanta muncă din spatele uniformei printr-o incursiune interactivă în universul polițienesc: de la expoziția autospecialelor de intervenție și demonstrațiile spectaculoase cu câini de serviciu, până la ateliere de criminalistică, unde cei mai mici vizitatori pot învăța tehnici de amprentare și investigare, totul într-un dialog deschis cu polițiști din diverse structuri operative.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.