Viceprimarul Antonia Nica a primit miercuri, 7 decembrie, vizita unei delegații din partea Colegiului European de Poliție (CEPOL), însoțită de reprezentanți ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră  „Avram Iancu” din Oradea.

 

„Ne bucurăm să vă avem ca oaspeți, chiar aici în interiorul cetății, la Primăria Oradea. Orașul nostru este un oraș special, iar faptul că vă aflați aici ne onorează. Știm cât de mult avem de învățat atunci când ajungem în orașe și țări europene mai dezvoltate și sunt sigură că proiectul la care luați parte va fi unul fructuos din punct de vedere al schimbului de bune practici și experiențe în leadership”, a precizat viceprimarul Antonia Nica.

Delegația se află la Oradea în cadrul proiectului „2022 Law Enforcement Leadership Development – Future Leaders”, fiind formată din reprezentanți ai structurilor de poliție și jandarmerie din Franța, Suedia, Irlanda și România.

Membrii delegației CEPOL, participanți la proiectul „Liderii viitorului”,  au fost: comisar-șef de poliție Ioana Bordeianu – șeful Catedrei de limbi străine și științe socio-umane din cadrul Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu”, comisar Martin Hemington – șeful Departamentului de Operațiuni Naționale – Suedia,  Charles Romatet – maior în Jandarmeria franceză și Michelle Baker – comisar în Poliția irlandeză.

„În cadrul celor trei module de pregătire organizate sub umbrela CEPOL, viitorii lideri europeni au dobândit competențe de leadership și negociere în situații operative. Astfel, Grupa nr. 6, prezentă la Oradea, s-a focusat pe implementarea interoperabilității privind activitățile de poliție în zonele prioritare, în contextul războiului cu Ucraina”, a precizat comisarul-șef de poliție Ioana Bordeianu.

Din partea Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră  „Avram Iancu” au mai participat la discuții: directorii adjuncți, comisari-șefi de poliție Aura Sima și Daniela Mateaș, comisar-șef de poliție Ioana Bordeianu și subinspectorul de poliție Cosmin Beleiu.

La finalul întrevederii, aceștia au vizitat Turnul Primăriei și sala de ședințe „Traian Moșoiu”, recent reabilitată, unde directorul Oradea Heritage, Angela Lupșea, le-a prezentat informații interesante despre istoria clădirii de patrimoniu.