Declaraţiile de venit pentru 2005, transmise în perioada 1-15 aprilie
Contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declaraţiile de venit pentru anul trecut până la termenul limită 15 mai, a anunţat ieri, într-un comunicat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Agenţia va transmite contribuabililor prin poştă formularele de declaraţii de venit, în perioada 1-15 aprilie. Contribuabilii pot trimite organelor fiscale tot prin poştă, gratuit, utilizând plicurile primite împreună cu documentele declarative. Transmiterea prin poştă a formularelor de declaraţie de venit către contribuabili va avea loc în perioada 1 - 15 aprilie 2006, se mai spune în comunicat. Contribuabilii vor primi la domiciliu două exemplare ale formularului Declaraţie specială privind veniturile realizate, personalizate (formularul 200), ghidul de completare a formularelor, precum şi plicul destinat trimiterii de către aceştia a declaraţiei la organul fiscal de domiciliu, se precizează în comunicat. ANAF recomandă contribuabililor ca pentru transmiterea prin poştă a declaraţiei de venit să utilizeze plicul cu indicaţia "CR" primit, acesta fiind un plic special, pentru care nu trebuie să achite taxele poştale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.