Declaraţii pentru stabilirea taxei de publicitate
Agenţii economici, persoane juridice şi persoane fizice, care au expuse mijloace de afişaj (cu vizibilitate din spaţiul public) sunt obligaţi să depună declaraţia fiscală pentru stabilirea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate.
Totodată, în conformitate cu prevederile Regulamentului de publicitate - HCL 954/2009 - art. 32, operatorii de publicitate, în situaţia neutilizării panourilor amplasate pe domeniul public sau privat, au obligaţia să expună reclama propriei firme, în acest caz, datorând taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate. Municipalitatea orădeană precizează că nedepunerea declaraţiilor de impunere pentru stabilirea taxei de afişaj în scop de reclamă şi publicitate constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 100 şi 800 lei. De asemenea, începând de luni, 26 aprilie, reprezentanţii municipalităţii vor demara acţiuni de verificare în teren privind depunerea acestor declaraţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.