Declaraţia de avere e cam scumpă la vedere
Pentru şeful Direcţiei de control fiscal din cadrul DGFP Bihor
Cu toate că atât OUG 14/2005 cât şi Statutul funcţionarilor publici impune acestei categorii profesionale să îşi completeze şi să depună, anual, declaraţiile de avere, unii dintre angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor îşi ţin încă agoniseala de "bugetari" departe de ochii opiniei publice. Cel care nu s-a preocupat prea mult de acest aspect este chiar directorul executiv adjunct al DGFP Bihor, Emil Guiaş, "urmaşul" controversatului Ioan Lascău, a cărui declaraţie de avere e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire de pe site-ul http://anaf.mfinante.ro:80/wps/portal. Mai mult, în dreptul numelui acestui directorul executiv adjunct apare altă declaraţie de avere, aparţinând însă unei cu totul alte persoane...
Conform legii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale sau în cadrul instituţiilor publice ori de interes public, sunt obligaţi să completeze declaraţiile de avere şi să le facă publice pe paginile de internet ale instituţiilor din care fac parte. Astfel, angajaţii DGFP Bihor şi-au depus declaraţiile încă din luna februarie 2006, acestea fiind publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. La prima vedere, toţi funcţionarii publici bihoreni s-au conformat legislaţiei în vigoare, începând cu consilierii şi terminând cu directorii DGFP Bihor. Contribuabilul care doreşte să afle cât a agonisit un funcţionar public o poate face accesând declaraţia de avere corespunzătoare numelui fiecărui angajat al DGFP. Nu în toate cazurile însă. Şi asta pentru că, în dreptul numelui directorului executiv adjunct, Emil Guiaş, apare, ciudat, o altă declaraţie decât cea proprie, care aparţine unei angajate a finanţelor din Salonta. Sorina Neag are astfel două declaraţii de avere publicate: una depusă în anul 2005, care poate fi accesată în dreptul numelui său, şi o alta, depusă anul acesta, care apare în locul documentului ce ar fi trebuit să facă publică averea directorului executiv adjunct. Eroarea poate fi, ce-i drept, una tehnică, pusă pe seama operatorului de la centrul de calcul, dar lasă loc la multe speculaţii. Astfel, cum se face că din cele câteva sute de documente, cineva s-a găsit să "greşească" taman atunci când a venit vorba de chiverniseala lui Emil Guiaş. Mai mult, e greu de crezut că, în cele şapte luni câte au trecut de la ultimul termen până la care trebuiau depuse declaraţiile de avere, finanţistului şef nu i-a venit niciodată ideea să verifice dacă agoniseala sa a fost sau nu afişată pe pagina ministerului de resort. "Nu ştiu ce s-a întâmplat. Directorul executiv adjunct avea obligaţia să îşi depună declaraţia de avere. Acest aspect va fi luat în discuţie în cadrul şedinţei de conducere care va avea loc, luni, la DGFP Bihor", a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dumitru Farc. Sorina Neag, referent în cadrul Finanţelor Publice Salonta, spune că nu are nici o legătură cu Emil Guiaş şi nu îşi explică cum declaraţia ei a ajuns în locul celei a directorului. Deşi conştiincioasă, Sorina Neag ar putea avea neplăceri în cazul unor verificări, şi asta pentru că, în dreptul numelui său apare declaraţia de avere din 2005 şi nu cea, actualizată, din 2006. Chiar dacă situaţia se va dovedi a fi absolut întâmplătoare, acest lucru nu justifică lipsa declaraţiei de avere a lui Emil Guiaş, mai ales că acesta a participat, recent, de unul singur, la un concurs pentru titularizare pe funcţia de conducere. Purtătorul de cuvânt al DGFP Bihor a precizat că la nivelul instituţiei a mai existat un caz asemănător, în urmă cu doi ani, atunci fiind de negăsit declaraţia de avere a ex-directorului executiv Ioan Lascău, acuzat de comiterea mai multor infracţiuni economice. După ce oamenii legii au ajuns la concluzia că Lascău a dobândit ilegal mai multe bunuri, averea acestuia a intrat în atenţia Comisiei de Control al Averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, o mare parte din aceasta urmând a fi, cel mai probabil, confiscată. Aviz amatorilor...
Încercările noastre de a afla părerea directorului executiv adjunct al DGFP Bihor vizavi de lipsa declaraţiei sale de avere au fost sortite eşecului, Emil Guiaş fiind, ieri, prea ocupat atât să răspundă întrebărilor presei cât şi să apeleze numărul de telefon pus la dispoziţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.