Azi, aleşii locali vor face un nou pas în ce priveşte amenajarea pe Dealul Ciuperca a unei grădini publice.

În cadrul unei conferințe de presă, organizată ieri, viceprimarul Mircea Mălan a prezentat detaliile acestui proiect finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.  Scopul acestei iniţiative este punerea în valoare a Dealului Ciuperca și amenajarea sa ca zonă de agrement tradițională a orașului, pe o suprafaţă de peste 35.000 de metri pătraţi. Conform explicațiilor date de viceprimar, în cadrul proiectului au fost propuse următoarele amenajări: stabilizarea terenului (vor fi efectuate lucrări pe suprafața versantului prin ziduri de sprijin din gabioane cu piatră naturală); amenajarea zonei aflate la baza versantului pe partea opusă a dealului față de calea ferată Oradea - Cluj-Napoca și a aleeii de acces din strada Olteniei; realizarea unor puncte panoramice - vor fi cinci puncte care prezintă cele mai avantajoase panorame asupra habitatului creat, obiectivul principal fiind un punct de alimentație publică, respectiv punctul de informare turistică; zone de relaxare și amfiteatru în aer liber. De asemenea, este prevăzut și un sistem automatizat de irigare a întregii suprafețe, precum și un iluminat ambiental, care va scoate în evidență dealul și noaptea. "Va exista, dinspre strada Graurilor şi un acces pentru persoanele cu dizabilităţi, cel puţin până la un punt. Amfiteatrul propus va avea 130 de locuri şi aici se vor putea organiza manifestări culturale, dar şi lecţii cu elevii şi studenţii. Vor fi folosite doar materiale ecologice lemn, piatră şi lemn", a explicat Mircea Mălan. Valoarea totală a proiectului este de 1,4 milioane euro, din care 735.000 euro sunt fonduri nerambursabile.  Durata de execuție este 10 luni, iar administrația locală intenționează să pornească procedura de licitație publică în următoarele săptămâni, în funcție de aceasta începând și lucrările de construcție a obiectivului de investiții pe Dealul Ciuperca.