Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Pocluşa, a decedat ieri după-amiaza, în urma unui accident stupid, petrecut în timp ce se afla într-o pădure din localitatea Budoi, însoţit de un prieten, la tăiat de lemne. La un moment dat, căruţa trasă de cai s-a pus în mişcare, iar bărbatul, de altfel de consituţie robustă, s-a aşezat în faţa căruţei, în încercarea de a o opri. Gestul bărbatului se pare că a fost fatal. O singură lovitură cu ruda căruţei aflată în mişcare, la o smucitură a cailor, i-a cauzat moartea.