După o toamnă ca multe altele, sfărşitul anului 1989 nu părea să aducă românilor altceva decât "cenuşiul cotidian", cu care se obişnuiseră începând cu deceniul opt al secolului trecut. Regimul politic adusese minciuna la rang de lege, realitatea oficială prezentată pe toate canalele de către propaganda de stat prezenta totul cosmetizat faţă de ceea ce fiecare dintre noi simţea că trăieşte. Pe acest fond nu era de mirare că mulţi dintre noi urmăreau cu interes şi programele în limba română ale unor posturi de radio străine pentru a afla şi altceva decât ceea ce se comunica oficial despre realităţile româneşti ale momentului. Din păcate, şi pe acea cale eram adesea intoxicaţi de unele curente care doreau altceva decât binele românilor şi al Statului Român. Câteva evenimente marcante avuseseră loc totuşi în vara şi toamna anului 1989. Căzuse Zidul Berlinului, iar pe fondul relaxării hegemoniei sovietice, urmare a politicii promovate de Gorbaciov, în întregul bloc socialist european (Tratatul de la Varşovia), fie printr-o înlănţuire de paşi mărunţi, fie prin aşa-numite revoluţii de catifea, regimurile totalitare pierdeau puterea. În România, odată cu al XIV-lea Congres al PCR, un grup de tineri năstruşnici, au legat pere de ramurile unor plopi din proximitatea reşedinţelor oficiale ale şefului statului, punându-l astfel pe gânduri pe Ceauşescu, care, foarte sigur pe el, susţinuse că în România capitalismul va avea câştig de cauză doar când... va face plopul pere. Nu departe de aici, foarte preocupaţi fiind de soarta României (în special a Ardealului), încă din iunie 1989, oficialii de la Budapesta mijloceau organizarea a tot felul de acţiuni (în apropierea capitalei maghiare funcţionând chiar o veritabilă "tabără de instrucţie" a refugiaţilor politici proveniţi din România), capacitându-i, în primul rând, pe cei care trecuseră fraudulos frontiera de stat a României, dar şi pe unii "elitişti" de genul Mihai de Hohenzolehrn, Otto de Habsburg sau Doru Braia. În zilele de 2 şi 3 decembrie 1989 avea loc o întâlnire istorică în Malta, prilej cu care conducătorii celor două superputeri mondiale (Mihail Gorbaciov şi George Bush I) pecetluiau soarta României, respectiv a regimului Ceauşescu. Ce a urmat? A urmat ceea ce un cunoscut analist din Franţa (Radu Portocală) avea să numească "o minciună cât secolul". A început la Timişoara în după-amiaza zilei de 15.12.1989, după ce în ziua anterioară, la Iaşi, se încercase fără succes organizarea unui miting anticeauşist. Pe strada Timotei Cipariu, aproape de Piaţa Maria, pastorul Laszlo Tokes urma să fie evacuat din locuinţa de serviciu în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în 20 octombrie 1989. (Sunt de reţinut alte două aspecte semnificative legate de Tokes: în primul rând, faptul că, din primăvara anului 1989, conturile bisericii păstorite de acesta au fost blocate, astfel că parohia n-a avut nici o altă sursă legală de venit decât donaţiile provenite din Ungaria şi Elveţia. În al doilea rând, faptul că Tokes s-a bucurat permanent de o atenţie deosebită din partea postului de radio Kosuth şi a autorităţilor din Ungaria, astfel încât pe 19 octombrie 1989, Parlamentul maghiar adopta o Declaraţie de solidaritate cu el. Plecând de la protestul unui grup restâns de persoane (în mijlocul căruia se găsea şi pastorul Dugulescu, liderul comunităţii baptiste din Timişoara, având legături notorii cu lumea occidentală), manifestaţiile aveau să atragă în zilele următoare majoritatea populaţiei oraşului, fapt care a antrenat o mare îngrijorare a autorităţilor, care au instituit starea de asediu în Timişoara, dislocând în oraş impresionante efective de militari activi, tehnică militară de război (tancuri, taburi şi ale piese de arsenal greu), deplasând aici garnituri de tren cu zeci de mii de rezervişti din zona de sud a ţării, organizaţi în formaţii de gărzi patriotice. După patru zile de teroare, pe parcursul cărora Comandamentul militar constituit la Timişoara a dispus măsuri extreme de reprimare a demonstraţiilor mai mult sau mai puţin paşnice, timp în care peste o sută de vieţi omeneşti au fost curmate de gloanţe, pe 20 decembrie 1989, efectivele militare au fost retrase în cazărmi, iar zecile de mii de manifestanţi au demonstrat liber în piaţa centală a oraşului. În aceeaşi seară, Ceauşescu apărea la postul public de televiziune, atacând în termeni duri actele întreprinse de "huliganii" de la Timişoara. Ce a urmat se ştie. "Revoluţia" a ieşit victorioasă. Regimul politic s-a schimbat. Treptat s-au aşezat fundamentele statului democratic român. FSN-ul s-a transformat în partid politic şi a născut câteva generaţii de "pui vii", care se regăsesc în toate guvernările postdecembriste. "Moştenitorul", îndepărtat în 1971, s-a aşezat pe tron. S-a aprobat Constituţia din 1991. Astăzi, iată, vine Europa peste noi. Din fericire, însă, graţie "cârmaciului" înţelept şi echipei de experţi care a lucrat la "Raportul Tismăneanu", ne găseşte "lepădaţi de comunism".