Noul decan titular al Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea este, de miercuri seara, prof. univ. dr. Ludovic Gilău, care a deţinut această funcţie cu titlu interimar, în ultimele săptămâni. Programate iniţial pentru data de 8 decembrie, alegerile s-au desfăşurat în 6 decembrie, datorită organizării cu două zile mai devreme a şedinţei Senatului Universităţii. Dintre cei 87 de membri ai Consiliului Profesoral au fost prezenţi 81, întrunind cvorumul de două treimi impus de Carta Universitară, pentru desfăşurarea alegerilor. Prof. Ludovic Gilău a fost ales cu peste 70 de voturi pentru, iar restul abţineri, împotrivă şi anulate. Noul decan a făcut apoi propuneri pentru alegerea prodecanilor şi a secretarului ştiinţific. Astfel, în calitate de prodecan a rămas în funcţie dr. Adrian Maghiar, pentru specializarea medicină generală, iar cea de secretar ştiinţific este deţinută în continuare de dr. Florin Bodog. Au fost aleşi să ocupe funcţii de prodecani, de asemenea, prof. Constantin Romanul, pentru specializarea stomatologie, şi prof. Gheorghe Mermeze, pentru cea farmaceutică. Deşi instituţia de învăţământ se află în proces declanşat de ex decanul Mircea Ifrim, Ludovic Gilău a declarat că alegerile sunt legiferate de Carta Universitară, de legislaţia în vigoare privind sistemul de învăţământ şi de statutul cadrelor didactice. Printre obiectivele pe care şi le-a propus proaspătul decan se află crearea unor noi cursuri, cum sunt spre exemplu cele de masterat în cosmetică şi diabet, precum şi acreditarea specializării în medicină cu predare în limba engleză. O situaţie devenită practică la Facultatea de Medicină şi Farmacie este aceea a absenteismului nejustificat al multor profesori. Prof. Ludovic Gilău a afirmat că este supărat pe studenţii care nu îi spun când se confruntă cu astfel de situaţii. "Nu am cum să verific toţi profesorii, dacă aceştia ţin sau nu cursurile. Dar voi colabora în acest sens cu şefii de catedră, care trebuie să răspundă de domeniul pe care îl conduc", a declarat acesta. Alegerile desfăşurate miercuri vor fi validate astăzi, în cadrul şedinţei Senatului Universităţii.