Dealul Ciuperca, în circuitul turistic
În cadul aceleiaşi şedinţe a CLO a fost aprobat un proiect privind Dealul Ciuperca, în sensul punerii în valoare a acestui punct turistic. Se urmăreşte defrişarea zonelor cu vegetaţie crescută necontrolat, pentru a crea o zonă specifică de agrement destinată turiştilor din staţiunea turistică Crisius; amenajarea zonelor verzi de pe Dealul Ciuperca, prin plantarea unor specii de arbori şi arbuşti, astfel încât zona amenajată să fie realizată după conceptul de grădină botanică în aer liber; amenajarea unor alei de acces (poteci) pe Dealul Ciuperca; amenajarea unei zone tip observator, pentru a asigura posibilitatea unei viziuni panoramice etc. De asemenea, se doreşte amenajarea zonelor verzi din Satul rustic, delimitat de fosta zonă de protecţie a Uzinei de Apă nr. 5, în prezent nefolosită, pentru a fi destinată agrementului turistic, inclusiv prin plantarea de arbori şi arbuşti, dacă este cazul; respectiv asigurarea unui pod de pontoane peste malul Crişului Repede, pentru a permite accesul peste malul Crişului a turiştilor în zona de agrement. Oportunitatea realizării acestei investiţii este amplificată de posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile, disponibile începând cu primul trimestru al anului 2011, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.