Slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos să aducă în sufletele tuturor locuitorilor municipiului Oradea lumina cea neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu şi bucurie veşnică, iar Fiul Domnului, Cel ce a biruit moartea, să reverse asupra lor sănătate, îndelungare de zile, belşug de daruri duhovniceşti, pace şi mult spor în toate. Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, în data de 01.05.2005, se acordă gratuitate la transportul în comun din municipiul Oradea. În zilele de 30 aprilie, 1 şi 2 mai 2005, parcul circulant de tramvaie şi autobuze va fi dimensionat în conformitate cu graficele aprobate pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. Sâmbătă, 30 aprilie 2005, programul de circulaţie al tramvaielor se va prelungi până la ora 24.00, iar pe linia de autobuz 15 se vor executa suplimentar trei curse până la Mănăstirea Sfintei Cruci cu plecări de la Parcul 1 Decembrie la orele 22.30, 23.00 şi 23.30, iar întoarcerile de la mănăstire fiind planificate a avea loc la orele 22.45, 23.15 şi 23.45. În Duminica Paştilor, chioşcurile OTL-RA de vânzare a biletelor şi abonamentelor vor fi închise, iar luni, 2 mai, vor avea programul de funcţionare între orele 9.30 şi 17.30. Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, rugăm utilizatorii mijloacelor de transport în comun din municipiul Oradea să posede permanent în perioada acestor sărbători bilet de călătorie de rezervă, avându-se în vedere programul special de funcţionare al chioşcurilor.