Primăria municipiului Oradea, prin operatorul de salubritate S.C. RER Ecologic Service, va începe de luni, 18 mai 2009, efectuarea spălatului mecanic a străzilor principale ale municipiului. Pentru a facilita accesul utilajelor RER Ecologic Service pe aceste străzi, municipalitatea va restricţiona parcarea în intervalul orar 18.00 - 7.00, pe perioada efectuării operaţiei de salubrizare, începând cu 1 iunie 2009. Operaţiunea de spălat a străzilor se va efectua în zilele de luni miercuri şi vineri, arterele vizate sunt: Calea Clujului, Dragoş Vodă, Seleuş, Nufărului, Dimitrie Cantemir, Gen. Magheru, Republicii, Ştefan cel Mare, Calea Aradului, Primăriei, B-dul Dacia, Borşului, Transilvaniei, B-dul Decebal.