Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului începe luni, 15 noiembrie, şi are o durată de şase săptămâni. A fost rânduit de Biserică pentru a pregăti credincioşii pentru marea sărbătoare a Naşterii lui Hristos. Alături de faptele bune, de rugăciune, de smerenie, postul este un mijloc pentru dobândirea virtuţilor. El este desăvârşit atunci când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi progres spiritual.

"Postul Naşterii Domnului Iisus Hristos ţine timp de 40 de zile, din 15 noiembrie, până în 24 decembrie, conform hotărârilor Sinodului local din Constantinopol din anul 1166, care a uniformizat durata acestui post în Biserica Ortodoxă", explică preotul Felix Bicăzan, de la Biserica cu hramul "Sfântul Duh Mângâietorul", din cartierul Ioşia Nord, menţionând că Postul Crăciunului nu este unul foarte sever, deoarece este un post al bucuriei aduse în suflete de venirea în lume a Mântuitorului. "Postul, prin definiţie, este o abţinere voită de la o alimentaţie bazată pe produse animale şi de la băuturi alcoolice, ca mijloc de mântuire şi de îmbunătăţire morală. În postul Naşterii Domnului Hristos, avem dezlegare la peşte sâmbăta şi duminica şi în zilele de sărbătoare şi în zilele în care se prăznuiesc sfinţi mai însemnaţi în calendar", mai spune preotul. Părintele Bicăzan îi invită pe toţi creştinii să ţină postul, menţionând că dezlegare de la duhovnic primesc copiii, persoanele vârstnice, cei bolnavi şi femeile însărcinate. Părintele a spus că pregătirea pentru acest post e una a voinţei. "Aducându-ne aminte de tot binele pe care ni l-a făcut Dumnezeu, ne impunem să postim pentru a-I mulţumi, pentru a-I arăta recunoştinţa noastră şi dorinţa ca El să ne asculte cererile", mai spune preotul, menţionând că postul este o perioadă de curăţire şi întărire nu doar a trupului, ci şi a sufletului. De aceea Biserica îi cheamă pe toţi fii ei la hrana pentru viaţa veşnică, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, pe Care creştinul o primeşte după ce s-a pregătit prin post, meditaţie şi Spovedanie.

Părintele Bicăzan ne îndeamnă ca în această perioadă să fim tari în credinţă şi în voinţă: să nu ne lăsăm pradă poftelor, lucrurilor, oamenilor şi ispitelor, acest post fiind încă un prilej prin care îi arătăm lui Dumnezeu recunoştinţa şi dorinţa noastră de a fi mai buni, de a ne bucura de mai bine în familia noastră şi în societatea în care trăim.