Pe întregul parcurs al sezonului estival, polițiștii și partenerii lor au acționat atât în locaţiile cu un aflux mare de public din Bihor, cât și în zonele de agrement frecventate de turiști, pentru a preveni victimizarea și pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării conduitei preventive, în cadrul campaniei naționale „O vară în siguranță”.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, alături de polițiștii de la rutieră, siguranță școlară, criminalistică din cadrul IPJ Bihor și de alți parteneri au fost implicați în campania ce s-a adresat unui public divers, copii, adolescenți, părinți, turiști, persoane vârstnice și tuturor cetățenilor care, în perioada vacanței, sunt expuși diferitelor forme de victimizare. Astfel de activități  au fost desfășurate în stații OMV Petrom, în Stația CFR Oradea și la Aeroportul Oradea, în tabere, în stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, în Orășelul Copiilor, în zone turistice și de agrement, precum și la festivaluri, concerte și alte evenimente publice cu participare numeroasă. Acțiunile au ajuns și în zona montană Padiș–Glăvoi, unde polițiștii bihoreni au acționat inclusiv alături de patrulele mixte formate din polițiști români și maghiari. În funcție de locul și publicul căruia li s-au adresat, mesajele au vizat prevenirea furturilor din locuințe, autoturisme, buzunare și bagaje, prevenirea fraudelor și a infracțiunilor din mediul online, siguranța copiilor, prevenirea traficului de persoane, precum și reducerea riscurilor asociate circulației rutiere și consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

În Stația CFR Oradea, alături de polițiștii de la Transporturi Bihor, în contextul plecărilor spre litoral pe ruta Oradea–Constanța, polițiștii au interacționat cu călătorii, înainte de plecarea în vacanță. Recomandările au vizat supravegherea bagajelor și bunurilor personale, atenția acordată copiilor, evitarea relaționării imprudente cu persoane necunoscute și adoptarea unor comportamente care să reducă riscul de victimizare pe durata călătoriei.

La Aeroportul Oradea, alături de polițiștii de frontieră și de reprezentanții Centrului Regional Oradea al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, mesajele au fost adaptate celor care plecau în vacanță. Au fost abordate teme precum protejarea locuinței pe perioada absenței, siguranța bagajelor, a documentelor și a bunurilor de valoare, utilizarea responsabilă a rețelelor sociale, precum și prevenirea traficului de persoane. Turiștilor le-a fost recomandat să evite postarea în timp real a fotografiilor și informațiilor care pot indica faptul că locuința este nelocuită și să acorde o atenție deosebită documentelor personale și ofertelor de muncă sau călătorie.

Componenta informativă a fost completată prin demonstrații practice, fiind prezentate aparatura DrugTest și etilotest, dispozitivele utilizate pentru măsurarea vitezei, precum și ochelarii care simulează efectele consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Un loc important în cadrul campaniei l-au avut copiii și adolescenții aflați în tabere, pentru care mesajele preventive au fost transformate în activități interactive, jocuri, concursuri și exerciții practice. Discuțiile au vizat siguranța online, protejarea datelor personale, relaționarea cu persoane necunoscute, prevenirea victimizării și comportamentele pe care copiii le pot adopta atunci când se confruntă cu o situație de risc.

În cadrul campaniei „O vară în siguranță”, la nivelul județului Bihor au fost desfășurate 38 de activități informativ-preventive, în cadrul cărora polițiștii au interacționat cu aproximativ 2.400 de persoane, fiind transmise și distribuite mesaje și materiale cu caracter preventiv.