De la începutul săptămânii - Piaţa Rogerius s-a mutat în cort
Comercianţii din Piaţa Rogerius şi cumpărătorii din zonă au început să se obişnuiască cu noul amplasament din parcarea de la Spitalul Municipal. Cortul amenajat a reuşit să-i înglobeze pe majoritatea comercianţilor, florarilor urmând să li se amenajeze o extensie până pe 10 aprilie.
Comercianţii de fructe şi legume din Piaţa Rogerius s-au mutat, de la începutul acestei săptămâni, în cortul amplasat în parcarea din faţa Spitalului Municipal. Lor li s-au alăturat şi comercianţii din sectorul lactate, aceştia primind, fiecare, câte o jumătate de vitrină pentru a-şi putea vinde produsele. Pentru comercianţii de flori, Administraţia Domeniului Public Oradea va achiziţiona o extensie a cortului până în data de 10 aprilie. "Deja au fost mutaţi 340 de comercianţi din sectorul legume şi fructe. Pentru că numărul meselor disponibile în cort este mai mic decât cel existent în actualul amplasament am stabilit criterii de atribuire. Astfel, deţinătorii a una sau două mese au primit o masă în cort, deţinătorii a trei-patru mese au primit două mese, iar deţinătorii a cinci-şase mese s-au ales cu trei mese. De asemenea, am amenajat nouă vitrine cu lapte, câte doi comercianţi la o vitrină", a precizat Liviu Andrica, directorul executiv al ADP Oradea. Acesta a anunţat că s-a convenit cu antreprenorul lucrărilor din Piaţa Rogerius să amplaseze gardul la mijlocul tronsonului doi, astfel ca vânzătorii de flori să mai poată să-şi vândă marfa până ce va sosi o extensie şi pentru aceştia. Noua copertină va avea o lungime de 60 de metri şi o lăţime de 3 m şi va fi amenajată în faţa actualului cort, de-a lungul liniei de tramvai. Valoarea cortului demontabil din aluminu este de 65.000 de euro fără TVA, iar valoarea extinderii acestuia este de 13.000 de euro, fără TVA. Totodată, Liviu Andrica a precizat că, din 1 aprilie, comercianţii de coroane, jerbe, coroniţe şi aranjamente florale din Piaţa Rogerius îşi pot vinde marfa doar în Piaţa Ioşia. Din 1 mai, şi vânzătorii de coroane din Piaţa Cetate vor trebui să se mute în Piaţa Nufărul.
Ar trebuii regindita unde este pusa trecerea de pietoni deoarece provoaca blocarea Intersectiei Transilvaniei cu Corneliu Coposu.
Ar trebuii regindita unde este pusa trecerea de pietoni deoarece provoaca blocarea Intersectiei Transilvaniei cu Corneliu Coposu.