Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presa, că pe noile liste de medicamente compensate figurează 2.106 produse cu preţuri reduse, iar unele, de ultimă generaţie.

În lista care a intrat în vigoare ieri, sunt incluse medicamente de ultimă generaţie, ceea ce va duce evident la o mai bună gestionare a bolilor şi, acolo unde este cazul, la creşterea calităţii vieţii bolnavului. Astfel, pentru insuficienţa cardiacă cronică au fost introduse cinci produse noi (adică o creştere cu 30 la suta a medicaţiei noi de pe această listă), pentru hepatite cronice au fost introduse cinci produse noi (o creştere de 50 la sută), pentru ciroză hepatică au fost introduse nouă produse noi (o creştere de 80 la sută), iar pentru programul oncologic au fost introduse nouă produse noi. Tot ieri, ministrul Sănătăţii a anunţat că din 15 iulie a fost majorat adaosul comercial la farmacii. Astfel, pentru medicamentele cu preţ de până în 50 lei, adaosul a fost majorat la şapte la sută, pentru cele între 50 şi 100 de lei adaosul a fost majorat la cinci la sută, iar pentru cele peste 100 lei adaosul a fost majorat la trei la sută", a mai spus demnitarul