Joacă de copil În a doua zi de Crăciun, cu câteva minute înainte de ora 13.00, un copil de trei ani a dat foc, din joacă, la depozitul de fân, dintr-o gospodărie. Locuinţa aparţine lui Traian N., de 72 de ani, şi se află în localitatea Şoimi. Focul a fost stins de un echipaj de pompieri militari de la Secţia Beiuş, care a acţionat cu două autospeciale şi patru ţevi cu apă, timp de aproape două ore. A dat foc propriei case În aceeaşi zi, o oră mai târziu, o femeie, de 34 de ani, din satul Otomani, comuna Sălacea, Katalin S., a dat foc camerei de zi din casa în care locuieşte. Imobilul este în proprietatea mamei acesteia, Maria S. Pentru stingerea incendiului s-a deplasat la faţa locului un echipaj de pompieri militari de la Secţia Valea lui Mihai, dar focul a fost stins înainte de sosirea acestora de către proprietară şi vecini. Flăcările au distrus un pat şi lenjerie care se aflau în camera respectivă. Femeia care a dat foc casei este bolnavă psihic şi a fost internată în Spitalul din Marghita. Incendiu de la un scurtcircuit În gospodăria unei femei de 66 de ani, Ana P., din localitatea Petrileni, a izbucnit tot în data de 26 decembrie, după-amiaza, un incendiu. Focul s-a declanşat în urma producerii unui scurtcircuit la nişte conductori electrici izolaţi necorespunzător, din adăpostul de animale. Pentru stingerea incendiului s-a deplasat la locul incidentului un echipaj de pompieri militari de la Staţia Ştei, care au acţionat cu două autospeciale şi patru ţevi cu apă. Focul nu a făcut victime omeneşti şi nu a periclitat viaţa animalelor. Au fost distruse, însă, acoperişul pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, un pod de lemn pe o suprafaţă de şase metri pătraţi şi 800 kilograme de fân, pagubă estimată la 18 milioane de lei. A rămas blocată în propria casă Tot duminică, în jurul orei 16.30, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină şi pentru deblocarea unei uşi de la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Galileo Galilei, din Oradea. Proprietara apartamentului, Mariana I., a rămas blocată în casă, nemaiputând deschide uşa, şi a cerut sprijinul pompierilor militari. Un echipaj de la Secţia 1 Oradea a acţionat cu o scară culisabilă în exteriorul blocului, intrând prin balcon în locuinţa femeii şi deblocând apoi uşa de acces în apartament.