De astăzi, orădenii sunt aşteptaţi la Cinematograful Oradea
După aproape patru ani de la ultimul film care a rulat la Cinematograful Libertatea, începând de azi, orădenii au la dispoziţie o nouă sală de cinematograf. Chiar dacă nu se mai poate vorbi de o capacitate de 600 de locuri şi nici de performantul Dolby Suround, pe care filiala Bihor a RADEF le-a avut la Oradea până în 2002, noul Cinematograf Oradea vine să suplinească nevoia de un spaţiu pentru vizionarea unor filme clasice a orădenilor. În timp ce Sala A, care avea o capacitate de peste 600 de locuri, a fost transformată în Sală de Bingo, iar Sala C găzduieşte aparate de joc, Sala C este singura care s-a bucurat de atenţia investitorilor şi şi-a păstrat destinaţia iniţială.
În 2004, firma Chicago Tours a preluat întregul Complex Libertatea, având o suprafaţă de 1.572 mp, pentru care urma să achite o chirie de 2.036 euro/lună. Ulterior, o mare parte din suprafaţă a fost subînchiriată firmei Startel, care, la rândul ei, a subînchiriat Sala A şi C firmei conduse de omul de afaceri Sorin Micula. Acesta din urmă a renunţat cu totul la activitatea culturală a fostului complex şi a amenajat în Sala A o sală de Bingo, iar în Sala C a amplasat mai multe aparate pentru jocuri de noroc. Şi toate acestea în condiţiile în care, din acest an, întregul Complex Libertatea a fost trecut în proprietatea Consiliului Judeţean Bihor, cu condiţia să asigure aici o intensă activitate culturală.
Pentru reamenajarea sălii de cinema, firma Chicago Tours a investit aproape 40.000 de euro, bani cheltuiţi cu renovarea sălii, înlocuirea scaunelor, aducerea aparatului de proiecţie etc. Noua sală de cinema va avea o capacitate de 130 locuri, unde se vor proiecta unul sau două filme săptămânal. Orădenii vor putea viziona la Cinematograful Oradea filme zilnic, începând cu ora 17.00, 19.00 şi 21.00. Preţul unui bilet variază între 4 şi 5 RON. În cursul zilei, sala va putea fi închiriată persoanelor interesate în scopul unor diverse manifestări. Primul film care va fi vizionat este "Cartea de căpătâi", în regia lui Peter Greenaway, avându-i în rolurile principale pe Ewan McGregor, Vivian Wu şi Yoshi Oida.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.