Marţi, de 8 Martie, Beiuşul şi-a respectat statutul de municipiu. Dis-de-dimineaţă, domnii s-au înghesuit în faţa tejghelelor cu flori, piaţa şi florăriile forfotind mai multe ore la rând, până spre prânz. Apoi, de la ora 14, la Sala Mare a Primăriei, a avut loc un interesant spectacol organizat de Primăria şi Casa de Cultură ale municipiului Beiuş, sufletul acţiunii fiind chiar una dintre reprezentantele sexului frumos, Anca Banda, directoarea aşezământului cultural amintit. Pe scenă au urcat elevii şcolilor urbei, aceştia oferind publicului un frumos şi sensibil itinerariu folcloric şi poetic. După-amiază, la Muzeul Ţării Beiuşului, a avut loc vernisajul expoziţiei de pictură a Laurei Corb. Despre valoarea creaţiei artistice a tinerei plasticiene au vorbit doi dintre dascălii urbei, Sabin Indrei şi Marossy Adalbert, aceştia subliniind calitatea operelor expuse, toate având ca temă tocmai... femeia. Şi, pentru că Ziua de 8 Martie este dedicată tuturor femeilor, dar, în primul rând mamelor, la grădiniţele din Beiuş, au avut loc mai multe serbări, toate având un numitor comun: omagierea celor mai dragi fiinţe, cele care ne-au dat viaţă şi ne-au îndrumat paşii în viaţă!