Dascălii, omagiaţi de ziua lor
Ieri, într-un cadru ceremonios, zeci de dascăli au fost premiaţi pentru rezultatele deosebite pe care le-au obţinut de-a lungul carierei lor de pregătire a copiilor şi elevilor. Evenimentul s-a desfăşurat în sala festivă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", maestru de ceremonii fiind Liliana Antonescu, inspector general al ISJ.
Declarată ziua mondială a dascalului, ziua de ieri a fost cea mai potrivită pentru ca "dascălii de excepţie ai Oradiei" să fie premiaţi. Astfel, inspectorul general al ISJ, Liliana Antonescu, a înmânat fiecăruia dintre cei 60 de profesori prezenţi în sală câte o diplomă. Printre invitaţii de seamă prezenţi la eveniment s-au numărat şi Virginia Tiurbe, directoarea Casei Corpului Didactic, şi Mircea Ghitea, prefectul judeţului. Momentul de decernare a diplomelor a fost presărat cu recitaluri ale elevilor de la Liceul de Artă. Întâlnirea a constituit şi un prilej de discuţie asupra mesajelor din cartea amplasată în incinta complexului "Lotus Market", în perioada 28 septembrie - 3 octombrie, în care au fost scrise gânduri despre dascălii de ieri şi de azi. Întâlnirea a constituit un prilej pentru Liliana Antonescu de a-i felicita pe dascăli pentru munca lor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.