Plecarea pentru munca în străinătate a devenit un fenomen social extins. Persoanele care migrează pentru lucru în străinătate sunt cel mai adesea tineri, cu nivel de educaţie ridicat, cu un venit mediu pe gospodărie peste media naţională şi, foarte important, persoane angrenate cu precădere în activităţi formale, se arată într-un studiu al Asociaţiei Naţionale a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC), dat ieri publicităţii. Dacă, până în anii 1999 - 2001, paleta ţărilor de destinaţie era destul de largă, în ultima perioadă s-au conturat cinci destinaţii importante în preferinţele românilor: Italia, Spania, Marea Britanie, Germania şi Franţa. Astfel, 23,2% dintre cei care vor să plece la lucru în străinătate preferă Italia, iar 20,2% Spania. Marea Britanie se afla pe locul al treilea, devansând Germania, fiind preferată de 18,7% dintre cei care au participat la studiu. Poziţionarea Marii Britanii între primele trei state europene preferate este un element de noutate şi contureaza probabil un nou tip de migrant. Este vorba despre persoane tinere, cu educaţie şi venituri foarte ridicate şi, cu precădere, femei, care îşi manifestă mai pregnant dorinţa de a pleca în Marea Britanie. Cei care pleacă în Italia şi Spania au venituri sensibil mai mici decât veniturile per total lot cercetat, dar şi decât cele ale persoanelor care vor să plece în Marea Britanie. Se pare că aceştia din urmă sunt mai calificaţi şi deţin resurse de capital cultural mai importante în comparaţie cu cei ce intenţionează să plece în Spania şi Italia, care au un nivel de educaţie mai scăzut şi, implicit, calificări inferioare. Către cele trei destinaţii pleacă, în special, persoane între 23 şi 40 de ani, cu particularitatea că Marea Britanie atrage populaţie mai tânără, între 23-30 de ani, iar Italia este preferată şi de persoane de peste 50 de ani într-o proporţie semnificativă (10%). Gradul de motivare al individului de a-şi găsi un loc de muncă în străinătate este un aspect foarte important pentru tot demersul său ulterior. Problema asigurării existenţei şi a unui trai decent este cel mai motivant argument pentru plecare. De asemenea, la un nivel mai general, inconsistenţa sistemului economic românesc şi pesimismul vis-a-vis de un viitor mai bun reprezintă un alt motiv care îi determina pe români să plece şi chiar să se stabilească definitiv în ţări ale Uniunii Europene. Tinerii, care nu sunt constrânşi de problema întreţinerii unei familii, dar sunt conştienţi de greutăţile financiare care îi aşteaptaă în viitor dacă rămân în România, sunt tentaţi să plece din dorinţa de a cunoaşte un alt mediu, mai înalt valorizant al calităţilor lor. Exprimarea intenţiei de a merge la lucru în străinătate este influenţată de cunoştinţele în străinătate, există o mare probabilitate ca aceştia să se folosească de aceste relaţii pentru informare şi pentru a ajunge efectiv acolo. Comparând canalele de informare formale cu cele informale se constată că este preferat nivelul informal datorită încrederii mai mari investite în relaţiile interpersonale. Dacă facem comparaţie pe criteriul instituţional-noninstituţional, se observă ca instituţiile nu sunt eliminate complet din strategia de informare a individului, ci este preferat un tip specific de canale instituţionale şi anume: Internet-ul (site-uri ale instituţiilor) şi mijloacele de comunicare în masă (TV, ziare, radio). Puţini sunt cei care consultă instituţiile abilitate în domeniul migraţiei forţei de muncă în străinătate fie datorită importanţei scăzute acordate informării prin canale oficiale, fie încercării de a evita birocraţia specific instituţională, fie neîncrederii generalizate în instituţiile statului. Astfel, instituţiile abilitate în domeniul migraţiei forţei de muncă sunt mai degrabă „vizitate” de către bărbaţi (59%), de persoane care au terminat liceul (48%) şi şcoala profesională (15%). Studiul relevă că atunci când cineva ia decizia să plece să muncească în străinătate are în faţă două tipuri de opţiuni cu privire la modalitatea de a pleca: poate să se folosească de relaţiile pe care le are cu rudele sau prietenii deja plecaţi sau poate să apeleze la instituţiile care se ocupă de migraţia forţei de muncă. Din rândul celor chestionaţi, 69,1% au rude în străinătate, şi 78,2% dintre respondenţi au prieteni şi cunoştinţe. În plus, prietenii şi cunoştinţele au o mare disponibilitate de a-i ajuta pentru găsirea unui loc de muncă, în 71,5% din cazuri sau pentru cazare, în 73,3% din cazuri. Plecarea prin intermediul reţelelor informale este un indiciu că mare parte dintre cei care pleacă, ajung pe piaţa forţei de muncă din ţara de destinaţie în slujbe ilegale. Rezolvarea chestiunilor legate de dobândirea locului de muncă şi a legalitaţii presupune un proces care se desfăşoara la destinaţie în funcţie de condiţiile particulare de acolo. Piaţa muncii din ţările Uniunii Europene se dovedeste că are capacitatea de a absorbi, în mare parte, forţa de muncă din statele nou intrate, dar trebuie să-şi adapteze politicile în funcţie de problemele economiei naţionale şi de cele care apar odată cu valul de imigranţi. (HotNews.ro)