Dacă nimeni nu-i mai presus de lege, de ce Eparhia Reformată este?
După ce Tribunalul Bihor a dat câştig de cauză Eparhiei Reformate în procesul intentat Consiliului Local Oradea şi Bisericii Ortodoxe "Sfânta Treime" pentru terenul de 558 mp din Parcul Traian, recursul formulat de "pârâţi" tinde să se transforme într-un război al nervilor.
Completul de judecată al Curţii de Apel Oradea, în loc să se pronunţe asupra acţiunii, a decis, joi, ca dosarul să fie repus pe rol, cerând părţilor să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate, lucru pe care a omis să-l facă în dezbaterile precedente.
De mai bine de doi ani şi jumătate, Parohia Ortodoxă "Sfânta Treime" este hărţuită şi târâtă prin instanţe pentru simplul fapt că legislativul orădean a decis să repare o greşeală a regimului comunist, care confiscase bisericii terenul aferent, izolând-o în acest fel în spatele blocurilor ridicate în Parcul Traian, pe fostele sale proprietăţi. În plus, decizia CLO a venit şi ca o sancţiune a Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului care, o dată preluând imobilele Liceului Reformat "Lorantffy Zsuzsanna", avea obligaţia de a amenaja un teren de sport pentru Grupul Şcolar "Andrei Şaguna", ce fusese evacuat din fostele clădiri, lucru care nu s-a întâmplat.
Cu toate că HCL 588 datează din 2004, Eparhia Reformată a atacat hotărârea în martie 2006, depăşind termenul de un an prevăzut de Legea contenciosului administrativ. Reprezentanţii CLO şi ai Parohiei Ortodoxe au invocat tardivitatea acţiunii, însă judecătorul a decis să nu ia în calcul şi respingă această excepţie. În plus, prin hotărârea CLO, Eparhiei Reformate nu i s-a cauzat nici un prejudiciu, aceasta neavând nici o calitate procesuală, nefiind parte în "contractul" încheiat între legislativul local şi Biserica Ortodoxă. Nici măcar acest aspect nu a atras atenţia instanţei de judecată, care a apreciat că cele două excepţii ridicate de cei doi pârâţi, CLO şi Biserica Ortodoxă, nu sunt fondate.
Un nou termen de înfăţişare a fost stabilit pentru 12 octombrie, când în discuţia părţilor va fi pusă excepţia de nelegalitate ridicată de Eparhia Reformată. În plus, la această oră, episcopul reformat Tokes Laszlo este cercetat penal pentru tulburarea liniştii publice şi pentru instigare la tulburare, ancheta demarată în acest caz fiind de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.