Ieri, pe Calea Republicii din Oradea, reprezentanţii Biroului de Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, în colaborare cu Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie au organizat o acţiune pe linia prevenirii consumului de droguri. 15 voluntari elevi din cadrul fundaţiei au împărţit fluturaşi şi pliante trecătorilor, conţinând o multitudine de date despre acest fenomen, materialele, cu un caracter educativ, fiind realizate de reprezentanţii BPS. Acţiunea face parte din campania prilejuită de Ziua Internaţională împotriva Abuzului de Droguri şi a Traficului Ilicit, care se derulează în acest an sub sloganul "Dă valoare vieţii tale..., ia decizii sănătoase!". Manifestările destinate să atragă atenţia populaţiei asupra efectelor devastatoare ale consumului de droguri vor continua în aceste zile, când vor fi organizate acţiuni de informare şi educare la Şcoala Ajutătoare din Tileagd, în campusul Universităţii Oradea şi la Penitenciar. De asemenea, vor avea loc întâlniri pe aceeaşi temă, între reprezentanţii BPS, personalul de la Cabinetul Medical Studenţesc şi membrii Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Oradea.