Curtuişeni - Festivalul lubeniţei, la cea de-a XII-a ediţie
Primăria şi Consiliul Local Curtuişeni, UDMR Curtuişeni şi Asociaţia Pro Curtuişeni organizează, în perioada 13-14 august, ediţia a XII-a a Festivalului Lubeniţei. Cu acest prilej, vor avea loc mai multe manifestări cultural-artistice şi sportive pentru toate vârstele.
Deschiderea festivă va avea loc sâmbătă, 13 august, de la ora 15.00, cu dans popular din Curtuişeni. În continuare, vor urca în scenă mai mulţi artişti din Carei, Valea lui Mihai, Satu Mare, Secuime, dar şi din Curtuişeni, care vor prezenta diverse momente de muzică şi dans. Începând cu ora 21.00, actorii Teatrului de Nord Satu Mare vor prezenta scenete vesele, după care programul va continua alături de „Amazon As". Vedeta serii va fi artista Zoltan Erika, din Ungaria. Prima zi de festival se va încheia la ora 24.00, cu discotecă. Programul va continua duminică, 14 august, de la ora 8.00, cu pescuit sportiv, urmat de slujbă ecumenică, de la ora 11.00, la Biserica romano-catolică din localitate. De la ora 14.30, se va da startul mai multor concursuri: cea mai frumoasă şi gustoasă lubeniţă, concursul de mâncat lubeniţă, cel mai puternic concurent, proba de echilibru şi concursul de băut bere. Concertele vor debuta la ora 16.30, când vor evolua artişti rock din localitatea Hajdúböszörmény, Ungaria, o formaţie de dans modern din Curtuişeni, trupa „Tini Dance Center", precum şi interpreta Mohacs Brigitta. Programul va continua cu şlagăre de operetă interpretate de solişti maghiari din Cluj, urmate de un concert susţinut de „Dreamers", la ora 22.00. Vedeta serii va fi însă trupa „Fresh", invitată în festival. Închiderea evenimentului va fi una festivă, cu foc de artificii şi discotecă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.