În România funcţionează 15 curţi de apel, instanţe care verifică legalitatea şi temeinicia soluţiilor pronunţate de judecătoriile şi tribunalele din raza acestora de competenţă. Printre acestea se numără şi Curtea de Apel Oradea, care pe lângă rolul de instanţă de control judiciar are şi rolul de primă instanţă, judecând procesele în materie de contencios administrativ, dar şi rol de instanţă de apel sau instanţă de recurs. Cauze repartizate aleatoriu Curtea de Apel Oradea are sediul în Palatul Frimont din Oradea începând din anul 1998, când imobilul situat în Parcul Traian din municipiu a trecut din administrarea Prefecturii Judeţului Bihor în administrarea Ministerului Justiţiei. În prezent, în clădire funcţionează: Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oradea şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Curtea de Apel Oradea are în circumscripţie două tribunale, Tribunalul Bihor, care are în subordine cinci judecătorii din Oradea, Beiuş, Salonta, Marghita şi Aleşd, şi Tribunalul Satu Mare care are în subordine Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei şi Judecătoria Negreşti Oaş. În cadrul Curţii de Apel Oradea funcţionează trei secţii: Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, fiind o secţie mixtă, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi Secţia penală şi pentru cauze cu minori. De asemenea, în cadrul instanţei a fost desemnat un complet special pentru a soluţiona cererile de tutelă, protecţie specială şi adopţie. Un aspect important din activitatea celor trei secţii este faptul că toate cauzele sunt repartizate aleatoriu, cu ajutorul computerelor special programate în acest sens. Curtea de Apel Oradea este condusă de un preşedinte de instanţă, post ocupat în prezent de judecătorul Gheorghe Groza, de un vicepreşedinte, post care în cazul instanţei orădene este deocamdată vacant, şi de către un colegiu de conducere format din magistraţii: Gheorghe Groza, Dana Cigan, Nistor Pantea, Roxana Riţiu, Florica Roman, Simona Secu şi Lenuţa Stan. Tot în cadrul Curţii de Apel funcţionează Biroul de relaţii cu publicul, Arhiva şi registratura, Biroul Statistică, Serviciul Financiar - Contabil etc. Peste 250 de dosare pe cap de judecător Curtea de Apel Oradea are, conform schemei de personal, 30 de posturi de judecători, din care unul suspendat, un judecător a fost detaşat la Consiliul Superior al Magistraturii, un alt post a fost vacantat prin decesul unui magistrat, iar două posturi au fost ocupate temporar ca urmare a intrării a doi judecători în concediu de maternitate şi pentru îngrijirea copilului. Totodată, în cadrul instanţei mai există 36 de posturi de personal auxiliar de specialitate, 12 posturi de funcţionari publici şi nouă posturi de personal contractual. Astfel, cei 27 de magistraţi au trebuit să facă faţă anului trecut unui număr mare de cauze, a cărui creştere a fost determinată de modificările legislative în materie civilă. În 2005 s-au aflat pe rolul instanţei 6992 de cauze, cu 377 mai multe decât în anul precedent, din care au fost soluţionate 5820, ceea ce înseamnă că fiecare judecător a soluţionat aproape 259 de dosare. Pe lângă volumul mare de muncă, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă Curtea de Apel este dotarea tehnică. Acest aspect urmează a fi însă remediat, până în luna mai a acestui an instanţele bihorene urmând să primească din partea Ministerului Justiţiei câteva sute de calculatoare performante care vor fi conectate la internet. De asemenea, tot în ceea ce privesc difuncţionalităţile identificate în ultima perioadă se numără şi întârzierea nejustificată a soluţionării cauzelor datorată părţilor, apărătorilor, martorilor sau experţilor. Cu toate acestea, deşi au avut loc mai multe verificări, nu au fost aplicate sancţiuni pentru întârzierea judecării dosarelor.