Cursuri de arte plastice pentru copii
În această lună vor debuta, în Orăşelul copiilor, noi cursuri destinate celor mici. Este vorba de două cursuri de arte plastice predate de Ştefan Postol, licenţiat al Facultăţii de Arte Vizuale, specializarea Pedagogia Artei.
Cursurile se adresează copiilor cu vârstă mai mare de 3 ani şi vizează dezvoltarea spiritului de observaţie, dezvoltarea abilităţilor grafice şi caligrafice, îmbunătăţirea culturii generale, vizualitatea şi modelarea formelor în spaţiu, conceperea proiectelor de echipă şi stimularea socializării. Acesta se va desfăşura în şedinţe de câte o oră pe săptămână şi va cuprinde noţiuni de desen artistic, culoare, precum şi informaţii de cultură generală legate de arte plastice, arta egipteană, greacă şi romană. Cursul se va întinde pe durata a trei luni şi va costa 50 lei/lună. Cel de-al doilea curs este unul intensiv de arte plastice şi se va desfăşura în şedinţe a câte două ore pe săptămână. Aici, copilul va studia desenul artistic şi geometric, noţiuni de culoare, modelaj în lut, informaţii de cultură generală legate de artele plastice. Acesta durează 4 luni şi va costa 80 lei/lună. La încheierea fiecărei şedinţe de la cele două cursuri se vor întocmi fişe personale de evaluare în care profesorul coordonator va scrie observaţii legate de activitatea şi evoluţia fiecărui copil în parte. În vederea obţinerii unor rezultate deosebite se va lucra cu grupe mici, de maximum 8 copii/grupă. Înscrierile se programează telefonic, la numărul 0729/ 295.299, Ştefan Postol, şi se vor stabili efectiv la întâlnirea coordonatorului cu părinţii, programată pe marţi, 9 martie a.c.,ora 18.00, în clădirea administrativă din Orăşelul copiilor. Cursurile vor începe efectiv din data de 16 martie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.