Curs de management al proiectelor la Bibliotecă
Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Oradea Bihor, împreună cu EURO-ED Bucureşti, organizează, în perioada 20-24 septembrie, un curs de management al proiectelor având ca finalitate un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Educaţiei, Cercetarii şi Inovării şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Deschiderea oficială a avut loc ieri, în sala de consiliu a Bibliotecii. 13 bihoreni, din diferite domenii de activitate, şi-au manifestat dorinţa de a participa la acest curs.
"Considerăm acest curs ca fiind foarte important, deoarece se vorbeşte foarte mult de fondurile europene care rămân neaccesate. Trebuie să venim în întâmpinarea dorinţei societăţii româneşti de a învăţa să scriem proiecte şi a nu mai avea carenţe în acest domeniu", le-a spus Ligia Mirişan viitorilor cursanţi. Cursul se desfăşoară la sediul Bibliotecii, până vineri, 24 septembrie, între orele 9.00-16.00, şi se va finaliza sâmbătă, 25 septembrie, cu un examen. Acesta va consta într-un test grilă de verificare a cunoştinţelor, respectiv un miniproiect (care va fi prezentat unei comisii) prin care cursanţii vor trebui să demonstreze că ştiu să scrie proiecte. Cursul este susţinut de formatorul Adrian Paul, absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti şi al Academiei de Studii Economice Bucureşti, Master of Business Training (Cologne-Germania). Senior Consultant şi Trainer în Management şi Resurse Umane cu 16 ani de experienţă în domeniu şi formator în peste 200 de cursuri şi seminarii. Competenţele dobândite la sfârşitul cursului vor include scrierea unei aplicaţii de proiect, stabilirea scopului proiectului, stabilirea cerinţelor de management integrat al proiectului, planificarea activităţilor şi jaloanelor proiectului, gestiunea utilizării costurilor şi a resurselor operaţionale pentru proiect, managementul riscurilor, managementul echipei de proiect, managementul comunicării în cadrul proiectului, managementul calităţii proiectului.
Activitatea principală a furnizorului de formare profesională a adulţilor are autorizaţia Comisiei de Autorizare a furnizorilor de formare profesională din municipiul Bucureşti pentru programele de perfecţionare: "Manager de proiect" (cod COR 241919), "Formator" (Cod COR 241205), "Competenţe Antreprenoriale" (Competenţe cheie comune mai multor ocupaţii) şi programul de specializare pentru ocupaţia de "Operator introducere, validare şi prelucrare date" (cod COR 411301).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.