Cupa Presei la karaoke
Vineri seara zeci de ziarişti au schimbat preţ de câteva ore pixul cu microfonul la prima ediţie a Cupei presei la karaoke, care a avut loc în Blue Monday în pasajul Vulturul Negru.
La cupa presei la karaoke au participat zeci de petrecăreţi şi amatori de dans, petrecerea continuând până dimineaţa. Cei care au ajuns în Blue Monday la ora 21.00 aşteptau cu nerăbdare să înceapă show-ul. Cinci concurenţi aşteptau să cânte, iar cea care a dat tonul cântărilor a fost Viorica Borz cu piesa "Love is all around" a celor de la Wet Wet Wet. Ovidiu Mocan de la JB a încins atmosfera cu piesa "You can leave your heat on" de la Joe Cocker, iar colegul lui, Sebi Kovacs, a încântat publicul, cântând "Spaceman" de la Babylon Zoo. Raluca Ghiţă de la Antena 1 a interpretat "I will always love you", piesa lui Whitney Huston, în timp ce Alex Ardelean de la Radio Transilvania a pregătit "Faith" a lui George Michael. Jurnaliştii de la Transilvania TV au sosit la locul evenimentului împreună cu redactorul şef Zoltan Hizo şi au cântat în cor, fiind susţinuţi şi de deputatul Claudiu Pop. Membrii juriului au încercat să fie cât mai corecţi cu presarii. Astfel, cei care au avut de această dată în mână pixul au fost Florian Bodog (medic la Spitalul Judeţean, fost purtător de cuvânt), Alina Brihan (şefa de cabinet a deputatului Eduard Hellvig), Carmen Cherteş (de la biroul de presă al Primăriei), deputatul Claudiu Pop şi Nelu Mladin (din partea sponsorilor). Astfel, Raluca Ghiţă de la Antena 1 a fost declarată ca fiind "Luminiţa Anghel, de la capătul tunelului", Alex Ardelean - "Boy George Michael Jackson, pentru o personalitate multiplă, uşor schizo", iar Daniela Cap, de la Transilvania TV - "Balaura Urziceanu". Transilvania TV a primit un premiu special, "Corul vânătorilor", în timp ce presarii Jurnalului Bihorean au cules cele mai multe "distincţii": Viorica Borz - "Feri Play" şi "Tare în pix", Armin Nistor - "Costel drege busuiocu'", Sebastian Kovacs - "Pedofil Collins", pentru cea mai copilăroasă melodie şi "De dus cu zăhărelul...", iar Ovidiu Morcan - premiul "Continuă...".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.